Colegiul Național “George Coșbuc” | Diplomele DSD I de limbă germană, în mâinile liceenilor

Elevii de la Colegiul Național George Coșbuc au celebrat cu bucurie decernarea diplomelor de limbă germană DSD I (Sprachdiplom I) într-o festivitate specială desfășurată în sala festivă a Liceului de Coregrafie. Un număr impresionant de elevi din clasa a XI-a s-au adunat în sala de festivități pentru a sărbători reușita lor. Doamna inspector general Marinela Marc a susținut un discurs scurt în care a subliniat importanța cunoașterii limbilor moderne, oferindu-și propriul fiu drept exemplu, care, datorită competențelor sale în limba germană, a avut numeroase oportunități de carieră.

Directorul colegiului, Horațiu Popa-Bota, a exprimat dorința ca această festivitate să fie un moment de încurajare pentru elevi, care urmează să treacă în clasa a XII-a. Elevii au susținut și ei un discurs în limba germană, în care au exprimat recunoștința față de profesorii lor îndrumători. De asemenea, două eleve, Petra și Laura, au impresionat audiența cu recitaluri la pian și vioară.

Evenimentul s-a încheiat cu momentul așteptat al decernării diplomelor de către doamna Lavinia Gabor. Ne dorim să transmitem felicitări elevilor pentru succesul lor până în acest moment și să le urăm mult succes în anii terminali și în carierele pe care le vor urma.

Mara A. MUNTEAN

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.