CM Qatar 2022 | Victorie chinuită a Olandei în fața Senegalului

Olanda a câștigat, mai greu decât s-ar fi așteptat, prima partidă disputată la mondialul din Qatar, împotriva Senegalului, după două reușite venite pe final de meci. Disputa dintre Olanda, finalistă a CM la edițiile din 1974, 1978 și 2010, și Senegal, care a obținut cea mai bună performanță la competiția din 2002, când a ajuns până în sferturile de finală, a fost cel de-a doua partidă din grupa A, după ce în meciul de deschidere a competiției, Ecuador a dispus de țara gazdă Qatar, cu scorul de 2-0.

Echipele de start:

Senegal: Mendy – Koulibaly, Cisse, Sabaly, Diallo – Gueye, N. Mendy, Kouyate – Dia, Diatta, Sarr.

Olanda: Noppert – de Ligt, van Dijk, Ake, Blind, Dumfires – Gakpo, Berghuis, De Jong – Bergwijn, Janssen.

Olanda a bifat prima mare ocazie de gol a partidei încă din minutul 4, dar Bergwijn, cu poarta goală în față, n-a reușit să reia în plasă din centrarea lui Gakpo. Africanii au replicat, în min.9, când șutul puternic al lui Sarr a trimis mingea puțin peste transversala batavilor. Același jucător are șansa deschiderii scorului în min.25, dar van Dijk a respins in extremis în corner. Meciul e mult mai greu decât părea la început pentru olandezi care nu reușesc să pună pericol pe careul advers.

Formația lui van Gaal domină începutul reprizei a doua, iar van Dijk ratează cea mai mare ocazie a meciului, în min.54, când șutul acestuia a trecut milimetric peste poarta lui Mendy! Selecționata africană reechilibrează partida, și irosesc două bune șanse de gol prin Diatta, min.65, și mai ales Guye, în miin.72, dar lovitura de teatru o dau tot olandezii, cu șase minute înainte de finalul celor 90 de minute, când Gakpo a reluat spectaculos cu capul în plasă la o ieșire neinspirată a portarului Mendy! Mai mult, când toată lumea aștepta fluierul de final, Klaasen a izbutit să înscrie din nou pentru Olanda, în min.90+9, după o preluare de zile mari în interiorul suprafeței de pedeapsă! Scor final 2-0 pentru Olanda!

Ecuador și Olanda s-au instalat în fruntea grupei cu câte trei puncte fiecare, iar următoarele partide ale grupei A vor avea loc în 25 noiembrie: Qatar – Senegal, de la ora 15, și Olanda – Ecuador, de la ora 18.

Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut