Clujul, reprezentat printr-un film documentar etnografic, în proiectul național „Luna Diasporei”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va reprezenta județul în cadrul prestigiosului proiect național „Luna Diasporei”, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Proiectul, care în acest an are tema „Pâinea care ne unește – Dor de pâinea de acasă”  marchează, prin numeroase evenimente și manifestări, luna august, atunci când românii din străinătate se întorc în țară.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj participă în acest proiect cu filmul documentar etnografic intitulat „Valențe sacre ale pâinii în tradiția populară – Prescura”, realizat de echipa sa în luna mai 2021, în  localitatea Negreni, în cadrul unui amplu proiect de reconstituire a tradițiilor și obiceiurilor din satele clujene.

„Datorită efortului considerabil pe care țăranul trebuia să îl depună pentru a obține pâinea, de la semănatul semințelor până la coptul pâinii în cuptor, este firesc ca în conștiința oamenilor pâinea să capete și importante conotații simbolice. Întrucât biserica este centrul spiritual al comunității creștine, în cadrul liturgic, pâinea (prescura) capătă multiple semnificații sacre. Este făcută din aluat dospit, plămădită din făină albă de grâu curat. Alături de vin și apă, această pâine liturgică este materia principală din care se pregătește Sfânta Împărtășanie.  În fiecare sat existau și mai există și astăzi femei bătrâne, pricepute, care știau să pregătească prescurile” – arată cercetătorii CJCPCT Cluj.

Potrivit organizatorilor, citați de CJCPCT Cluj, campania „Pâinea care ne unește” este „un simbol al dorului și al urărilor de bun-(re)venit acasă; pâinea cea mai bună este pâinea de acasă și românilor de pretutindeni le este dor de pâinea lor de acasă: fie că e pâine albă sau neagră, cu semințe sau cu cartofi, la cuptor sau la țest, românii duc cu ei dorul pâinii de acasă”. De aceea, scopul acestui festival-maraton „este de a le reaminti românilor de gustul de acasă”.

M. T.
Foto: CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut