Clujul – promovat printr-o campanie a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu”

aeroportAeroportul Internaţional “Avram Iancu” a lansat, luni, campania intitulată Fly & Share Cluj, care are scopul de a promova atracţiile turistice şi culturale ale Clujului.

Potenţialul cultural şi turistic al Clujului, dar şi cel economic, vor fi promovate prin intermediul campaniei Fly & Share Cluj, dezvoltată de Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”, în colaborare cu mai multe instituţii. Acest proiect, care se va desfăşura pe parcursul a mai multe luni, va fi susţinut şi de o reţea internaţională de aeroporturi, din care face parte şi aeroportul clujean. Campania, care se desfăşoară în contextul în care Cluj-Napoca este, în acest an, Capitala europeană a Tineretului, se va derula şi în mediul on-line, prin intermediul paginilor web şi reţelelor de socializare ale aeroporturilor partenere şi va promova toate destinaţiile spre care se zboară din Cluj.

Conducerea Aeroportului estimează că are în acest an o creștere de trefic de 30%, ceea ce îi va consolida a doua poziţie ca importanţă între aeroporturile din România, fapt la care va contribui lansarea, din decembrie, a unei curse aeriane spre Dubai, care va deveni al doilea zbor intercontinental de pe Aeroportul clujean, după cel spre Tel Aviv. Proiectele de maximă prioritate ale Aeroportului Cluj sînt extinderea parcării de avioane şi realizarea acestui terminalul de transport intermodal, pentru care se speră că se vor obţine fonduri în cursul anului viitor, inclusiv din fonduri europene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut