Clujul (aproape) verde

Mai multe parcuri din Cluj-Napoca se află, în momentul de față, în toiul lucrărilor de modernizare, stadiul acestora fiind destul de avansat.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, spune că în acest moment se lucrează la malurile Someșului și Lunca Someșului, la Parcul Armătura, la Parcul Farmec, la Parcul Feroviarilor și la Parcul din spatele Teatrului Național- Parcul Ștefan cel Mare.

Sunt lucrări destul de avansate, discutăm de un avans de peste 30% la Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor, la Parcul Ștefan cel Mare avem un avans de peste 50%^. De asemenea, la Lunca Someșului și malurile Someșulu, vorbim de un proiect în grafic cu finalizare în 2023. Totodată, avem și proiecte de viitor cum ar fi Parcul Est, Parcul Bună Ziua, la care lucrăm de ceva vreme. Urmează să avem un concurs de soluții și să putem alege cea mai bună variantă pentru parcul din Bună Ziua. De asemenea, în cadrul hub-ului educațional din Borhanci, vom amenaja o pădure parc, s-au votat deja indicatorii tehnico-economici în ultima ședință de Consiliu Local, iar acolo va fi inclusiv creșă, grădiniță, școală, un bazin olimpic pentru înot, de asemenea, o bază sportivă și o pădure parc de aproximativ 50 hectare de teren. Baza sportivă La Terenuri este gata, mai trebuie să obținem un aviz de la ISU, astfel încât să putrem deschide oficial și locurile pentru care se poate face programare, pentru ca oamenii să joace tenis, baschet, sau fotbal acolo”, a explicat Dan Tarcea.

În sfârșit, Parcul Ștefan cel Mare nu va mai arăta ca în anii 80

În ce privește Parcul Ștefan cel Mare, acolo a fost o sincopă cu piatra, pentru că piatra și granitul trebuiau să vină din Ucraina, a fost plătit avans, dar din păcate, au fost întrerupte liniile de aprovizionare și constructorul a trebuit să caute alte soluții pentru piatră. A găsit alte soluții, piatra urmează să vină. A avut termen de finalizare un an (n.red lucrările), este prelungit cu două luni și jumătate acest termen și așteptăm să reintre în forță constructorul. Acolo s-a reamenajat toată zona, apare inclusiv o toaletă nouă, cișmele pentru apă, locuri de joacă pentru copii, deci practic, dăm o altă față Parcului Ștefan cel Mare, la nivelul anului 2022, nu la nivelul anilor 80”, a mai precizat Dan Tarcea.

Proiectul de revitalizare a parcului propune atingerea mai multor obiective, precum restructurarea zonei adiacente clădirii teatrului prin desființarea parcărilor, montarea de pavaj din piatră naturală (granit); refacerea accesului principal în clădirea teatrului prin coborârea cotei terenului și modernizarea scărilor de acces; amplasarea unei scene demontabile în spatele clădirii teatrului; construcția a 4 fântâni arteziene și amplasarea unei cișmele; amplasarea unei platforme subterane de colectare selectivă deșeuri și amplasarea unei toalete ecologice. De asemenea, se are în vedere amontarea unei pergole care acoperă rastelul pentru biciclete și toaleta ecologică, precum și montarea unui sistem de irigații. Stadiul execuției este de 62%, iar termenul estimat de finalizare este octombrie 2022.

Pași grăbiți și pentru parcul din cartierul Zorilor

Demersurile sunt avansate și în ceea ce privește Parcul din cartierul Zorilor, conform viceprimarului Dan Tarcea: „Ssuntem avansați și în privința acestui parc, licitația este încheiată, se lucrează la partea de proiectare, care are un termen de patru luni. În funcție de obținerea avizului de mediu, acest termen poată să fie prelungit, dacă trebuie să intrăm în procedură complexă, și șapte luni este perioada de execuție a lucrărilor”.

Parcul se va desfășura pe o suprafață de peste 1,2 ha și va oferi clujenilor diverse posibilități de relaxare și de petrecere a timpului liber.

Proiectul prevede amenajarea acestuia cu zone dedicate unor categorii diferite de utilizatori. Astfel, va fi amenajat un loc de joacă cu dotări moderne, o zonă de recreere pentru seniori, o zonă de fitness în aer liber, vor fi instalate mese de șah și fântâni arteziene. De asemenea, se vor amenaja zone de promenadă și vor exista facilități pentru cicliști.

În viitorul parc vor fi plantați 180 de arbori și peste 240 de arbuști, pe lângă cei existenți deja.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut