Clujenii, primii și la Bacalaureat!

Clujenii sunt primii pe țară și la Bacalaureat, cu o rată de promovare pentru promoția curentă de 84,1%. La această sesiune a examenului, trei candidați clujeni au obținut media 10 (zece).

Pe locul al doilea, ca rată de promovare pentru promoția curentă se situează Galați (82,8%), urmat de Iași (81,9%), Sibiu (81,1%), Brăila (80,4%), București (80,0%).

Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de candidații din București (21), Iași și Botoșani (7), Prahova (6), Bihor, Alba, Gorj (5), Argeș (4).

Ministerul Educației a publicat luni, 5 iulie, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rata cumulată de promovare la nivel național (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut (62,9%). Cu 79,7% (față de 79,3% în 2020), Clujul se situează și aici pe primul loc, urmat fiind de Iași (78,0%), Bacău (76,5%), Sibiu (75,2%), Buzău (74,7%), Brașov (74,0%) ș.a.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare). Numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

În județul Cluj au promovat 3.264 de candidați, dintr-un total de 4.096 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3.732 de candidați provin din promoția curentă, iar 364 de candidați sunt din promoțiile anterioare.

La nivel național, 112 candidați au obținut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Candidații clujeni care au obținut media 10 provin de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca și Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla.

Pe discipline de examen, situația candidaților clujeni cu note de 10 este următoarea: 33 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;  14 – la proba de Limba și literatura maternă; 161 – la proba obligatorie a profilului (Matematică – 46 / Istorie – 115); 282 – la proba la alegere a profilului și a specializării.

„Afișarea primelor rezultate obținute de elevii județului Cluj la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, care ne situează pe primul loc la nivel național, la fel ca la Evaluarea Națională, ne-a adus satisfacție și bucuria de a vedea munca constantă, desfășurată pe parcursul anilor de liceu, încununată de succes. Rezultatele reflectă, desigur, munca tuturor celor implicați în procesul de pregătire a examenelor, dar azi se cuvine să îi felicităm pe absolvenții de liceu pentru aceste rezultate frumoase. Le urez să gestioneze cu înțelepciune succesul de azi în alegerea drumului pe care vor păși mai departe și să nu uite că echilibrul și reușita în viață le conferă respectul valorilor și capacitatea de învățare pe tot parcursul vieții!” – a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut