Clujenii de la AROBS cumpără încă o companie de software

AROBS Transilvania Software, companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București (BVB), va prelua compania Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL), filială deținută în întregime de Enea Software AB, a cărei companie-mamă Enea AB este listată pe Nasdaq Stockholm.

Prin această tranzacție, AROBS vrea să își întăreasc divizia Software Services, prin integrarea în cadrul grupului a aproximativ 160 de angajați, și să își va consolideze prezența pe în România și SUA, concomitent ci extinderea portofoliul de clienți de pe piața europeană și cea americană.

Voicu Oprean, CEO AROBS

Planurile noastre de expansiune trebuie să continue și în acest an, în linie cu ceea ce am anunțat la momentul listării noastre pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Continuăm pe calea consolidării expertizei în dezvoltarea de software, în special în tehnologiile embedded și soluțiile enterprise, dar urmărim și extinderea pe piețele noastre cheie prin efectuarea de tranzacții de M&A. (…) Enea Software Development Services se încadrează perfect cu viziunea noastră și le urăm bun-venit noilor colegi în familia mai mare a AROBS. a declarat Voicu Oprean (foto stânga), fondator și CEO al AROBS.

Valoarea tranzacției se ridică la 17,9 milioane de euro și cuprinde achiziționarea Enea Services Romania SRL și întreaga divizie de dezvoltare software a Enea AB, împreună cu operațiunile din SUA (contractorii locali și contractele clienților). Pentru realizarea tranzacției, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, din octombrie 2021, precum și finanțare bancară.

„Linia de business cedată va putea valorifica serviciile furnizate de AROBS la nivel internațional (…). De asemenea, AROBS va deveni un furnizor de servicii software valoros pentru Enea. (…) Enea se va concentra pe intensificarea activității ca specialist în produse software pentru sectorul de telecomunicații și securitate cibernetică.” a declarat Jan Häglund, președinte și CEO al Enea AB.

Cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 12 milioane de euro în 2021, Enea Software Development Services oferă proiectare și arhitectură software, dezvoltare, portare, integrare, validare și asigurare a calității, cu expertiză în sisteme embedded – software și hardware, dar și în cercetare și dezvoltare externalizate, în domenii medical, maritim și dispozitive embedded. Soluțiile companiei au fost utilizate în peste 20 de țări de pe patru continente – Europa, America de Nord, Asia și Africa.

Aceasta este cea de-a doua tranzacție realizată de AROBS de la listarea pe BVB, după achiziționarea Berg Software Timișoara în 2021, și cea de-a șasea din ultimii patru ani. Anterior, AROBS a achiziționat companiile CoSo în Olanda și Belgia, SAS Grup, SoftManager și UCMS din România, precum și Skyshield din Ungaria.

AROBS Transilvania Software a fost înființată în 1998, în Cluj-Napoca, unde are sediul central. Compania furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri prezenți în Europa și America, și peste 10.000 de clienți din Europa și Asia. AROBS are 10 locații în România și 7 din străinătate, și peste 950 de angajați.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut