Clujenii au credite restante în valoare de peste 1.000 milioane lei

 La sfîrșitul lunii septembrie, clujenii aveau credite restante în valoare de 1018,8 milioane lei, dintre care 350,1 milioane lei erau credite în lei, și 668,7 milioane lei erau credite în valută

În județul Cluj, la sfîrșitul lunii sptembrie, erau acordate credite în lei în valoare totală de 3.016,9 milioane lei, din care 2.666,8 milioane lei reprezentaau creditele curente, iar 350,1 milioane lei erau creditele restante. Agenții economici au contractat credite în valoare de 1.738,9 milioane lei, populația a luat credite în valoare de 1.253,5 milioane lei, iar alte categorii de clienți aveau credite de 24,5 milioane lei. Din creditele luate de populație, 854,6 milioane lei reprezentau creditele de consum, 104,5 milioane lei erau aferente creditelor pentru locuințe, iar 266,5 milioane lei aparțineau de credite luate în alte scopuri.

Creditele în valută erau în valoare de 6,821 milioane lei, din care echivalentul a 6.152,3 milioane lei reprezentau creditele curente, iar 668,7 milioane lei erau creditele restante. Agenții economici au contractat credite în valută în valoare de 3.057,7 milioane lei, populația a luat credite în valoare de 3.655,3 milioane lei, iar alte categorii de clienți aveau credite de 108 milioane lei. Din creditele în valută luate de populație, 1941,7 milioane lei reprezentau creditele de consum, 1941,7 milioane lei erau aferente creditelor pentru locuințe, iar 39,7 milioane lei aparțineau de credite luate în alte scopuri.

Conform datelor furnizate de Banca Națională a României (BNR), la sfîrșitul lunii septembrie, în România funcționau 41 de instituții bancare (față de 42 bănci, în septembrie 2010), dintre care 8 sucursale ale băncilor străine (față de 9 sucursale, în 2010). Doar 2,45% din totalul creditelor erau credite restante sau îndoielnice (față de 2,67% în 2010), pe ansamblul sistemului bancar rata creditelor neperformante fiind de 14,18% (față de 11,67% în 2010).

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.