Clujeni la Paris (4): ION POP

    Recapitulez malurile Senei, cu surprinzătoarele şi incontestabilele ei plusuri. Mirajul cetăţii se învălmăşeşte cu convenţiile livreşti. Şi, totuşi, oraşul luminilor rămîne, undeva, adînc gravat în suflete. Există în atîtea locuri întîlniri ale cărţilor cu scriitorii şi cititorii fideli. Dacă atmosfera inconfundabilă rămîne, pentru că miezul ei civic naşte ceva eclatant, irepetabil. Ce întreţine legenda.

– Salonul de carte de la Paris din acest an a avut ca invitat special România, iar eu am fost foarte bucuros că mă aflam pe lista Ministerului Culturii, adică printre cei care erau invitaţi să participe. Aveam şi motive speciale, pentru că, în cadrul tîrgului de carte, se programase o dezbatere pe tema avangardei româneşti în raport cu cea franceză şi europeană şi, pe de altă parte, publicasem o antologie a avangardei româneşti în limba franceză, cu o întinsă introducere şi cu participarea, desigur, a mai multor traducători. Mai aveam, de asemenea, două volume de versuri, traduse mai demult, dintre care unul a apărut şi pe standul românesc (Descoperirea ochiului) într-o ediţie bilingvă.

– Plecaţi la Paris în condiţiile refuzului unor importanţi scriitori români de a participa la Salon.

– Erau polemici stîrnite în ţară cu privire la acest aspect şi eram turburat eu însumi pentru că aceste decizii comunicate, schimbate fie între ICR conducerea actuală, fie reacţiile vechii conduceri intempestive, furtunoase erau puse, din păcate, sub semnul politicii. Mă temeam, în aceste condiţii, că vor fi şi acolo nişte confruntări şi tensiuni. Din fericire n-a fost aşa. Mica manifestaţie de protest, ca să spun aşa, legată de absenţa lui Pleşu, Cărtărescu sau Liiceanu n-a avut prea mare însemnătate. Iar manifestările programate la Salon s-au desfăşurat la un foarte bun nivel intelectual şi fără nici un fel de complex din partea românilor care au participat la ele. Şi, credeţi-mă, a fost o masivă prezenţă de carte românească tradusă. Rafturile au fost bine alimentate de carte românească de bună calitate, traduceri din scriitori de toate generaţiile. Şi, să nu uităm, a fost o mare afluenţă de public. Aceasta a creat o adevărată atmosferă de comunicare şi s-a putut simţi înalta ţinută a manifestării. România fiind în centrul atenţiei. De altfel, acest lucru s-a subliniat şi în importante articole din revistele literare franceze. Care a schimbat, oarecum, percepţia asupra literaturii române. Asta înseamnă că politica traducerilor trebuie continuată, în ciuda marilor restricţii financiare care au intervenit între timp.

– Întîlnirile cu scriitorii din diaspora au fost inevitabile.

– A fost o mare bucurie să întîlnesc mai vechile cunoştinţe ca Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec, Virgil Tănase, un critic de teatru cum este Mirala Papirault, sau George Banu, Sebastian Reichman, Miron Chiropol şi alţi, şi alţii… A fost o reluare de dialoguri, de regăsiri emoţionante şi afectuoase, de zilele bune, totuşi, pe care le-am petrecut după ’90, atît în calitate de asistent la Universitatea Paris III, cît şi în calitate de Director al Centrului Cultural Român, unde am avut o bună comunicare şi cu românii din diaspora şi cu publicul francez. A fost o ocazie de rotunjire a unor raporturi, de regăsire umană şi intelectuală.

– Aţi tradus 12 cărţi din literatura franceză.

– Da. Critici importanţi ca George Poulet, Tzvetan Todorov, pe filosoful Paul Richeur, apoi Jean Rousset, Roland Bartes, Gerard Genett, Philippe Saupault, poeţi precum Tristan Tzara, proza poetică a lui Ilarie Voronca, ca şi din Fundoianu, spre exemplu. Asemenea proiecte nu depind numai de mine. Eu, sigur, sînt mereu disponibil, în măsura în care îmi îngăduie timpul. Scriu în continuare. Cea mai recentă traducere a fost publicată în colaborare cu Ioan Pop-Curşeu, ginerele meu îndrăgostit şi el de literatura franceză. Am tradus împreună cartea lui Benjamen Fondane (deci, Fundoianu) despre Baudelaire şi experienţa abisului, apărută recent în Editura Art. Am mai tradus (retradus) un tratat de estetică tot de Fundoianu şi mă interesează în continuare poeţii francezi, din care traduc în continuare în presa literară, poate cu gîndul de a face, mai tîrziu, o culegere mai amplă. Altminteri, scriu, recenzez noutăţi care apar în Franţa, cu care am rămas în legături, pentru că această ţară a fost şi este un spaţiu cultural foarte important.

***

Intelectual pe mal de bătrîn Samus. Bătrînul burg (Clujul) rămîne conectat cu oraşul de pe Sena (Parisul). Pentru că, vedeţi dumneavoastră, şi aici, şi acolo miezul civic, de cultură serioasă, naşte ceva eclatant, repetabil doar în atmosfera inconfundabilă a orgoliilor. Au fost şi alţi scriitori prezenţi la Paris (Iliş, Petreu, Mureşan…). N-au vrut să se mărturisească. Şi, asemenea celor protestatari, n-au vrut să întreţină legenda. Dar, vă asigur, vraja continuă. Pentru că, şi aici şi pe Sena, doar nepăsarea reînvie monştri. Pe cînd îngerii culturii slăvesc frumosul din noi.

Şi de aiurea.

Interviu realizat de

Radu VIDA