Clujeni certaţi cu legea

gunoaie-in-centrul-orasului• 14 persoane care depozitau ilegal deşeuri au fost depistate şi amendate de poliţiştii locali •

În această săptămână, poliţiştii locali de la Serviciul Control Protecţia Mediului au descoperit 12 rampe clandestine de deşeuri şi au depistat şi sancţionat 14 persoane, din cauza depozitărilor ilegale de deşeuri menajere sau rezultate din construcţii, informează municipalitatea, precizând că cei în culpă au primit sancţiuni în valoare de 9.400 lei pentru faptele comise. Verificările au fost făcute atât în cartiere, cât şi în centru, iar contravenţiile au fost depistate în zone precum: strada Primăverii, Piaţa Mărăşti, Parcul I.L. Caragiale, strada Octavian Petrovici şi Piaţa 1 Mai.

Pe lângă sancţiuni au fost dispuse şi măsuri de salubrizare a zonelor.

Poliţia Locală recomandă persoanelor fizice sau juridice să încheie contracte pentru ridicarea deşeurilor cu firmele abilitate pentru această activitate de pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmând ca deşeurile să fie depozitate numai în locurile special amenajate, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.