Clujeanul dipărut în Deltă a fost găsit mort

Clujeanul de 43 de ani, dispărut în 24 martie în Delta Dunării, după ce barca în care se afla, împreună cu alte trei persoane, s-a răsturnat, a fost găsit, sîmbătă, mort la cîteva sute de metri de zona în care a avut loc accidentul. Potrivit purtătorului de cuvînt al IPJ Tulcea, inspector principal de poliţie Dorin Visterneanu, corpul neînsufleţit al lui Gabriel Pop a fost surprins de localnici din satul Mila 23 plutind pe Dunărea Veche, nu departe de cabana clujeanului. Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului au sosit echipaje ale Poliţiei Tulcea, care au trecut la recuperarea cadavrului din apă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost depus la IML Tulcea în vederea efectuării autopsiei.

În 24 martie, Gabriel Pop, patron al firmei Pop Imobiliare din Floreşti, s-a dus împreună cu trei prieteni într-o minivacanţă în Deltă pentru a-şi sărbători ziua de naştere. Cei patru urmau să ajungă în satul Mila 23, unde Pop deţinea o casă de vacanţă. Din nefericire, în timp ce se deplasau de la Tulcea spre cabană, barca s-a izbit de o bucată de lemn şi s-a răsturnat. Trei dintre ei purtau veste de salvare şi au reuşit să iasă la mal. Gabriel Pop, însă, a fost singurul de pe ambarcaţiune care nu era echipat cu vestă, fiind luat de curenţii de apă. La faţa locului au sosit echipaje ale Poliţiei şi Pompierilor pentru a-l căuta pe clujean, însă fără niciun rezultat. După cîteva zile, nu departe de locul accidentului, pompierii au găsit barca şi cîteva dintre lucrurile celor patru. Gabriel Pop locuia în Floreşti, era căsătorit şi avea doi copii. În 25 martie, Pop urma să împlinească 43 de ani.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.