Clujeanul Adrian Oros, aviz pozitiv

Ministrul desemnat pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a primit marţi aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Membrii celor două comisii pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat noul mandat cu 18 voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi două abţineri. Adrian Oros a declarat că fermierii vor fi ajutaţi să completeze cererile unice de plată, având în vedere că sunt foarte complexe şi greu de completat. Acesta a adăugat că în prima zi s-au prezentat pentru depunerea cererilor 6.582 de fermieri din cei 8.262 programaţi. „Beneficiarii APIA sunt foarte numeroşi, iar acele cereri sunt foarte complexe şi greu de completat, de aceea ei sunt programaţi şi anunţaţi prin scrisori. Zilnic sunt programări făcute de către centrele APIA şi fermierii sunt aşteptaţi şi ajutaţi să îşi completeze acele cereri. Ieri (luni, 2 martie – n. r.), de exemplu, au fost programaţi 8.262 de fermieri şi s-au prezentat 6.582 pentru a-şi completa cererile pentru o suprafaţă de 18.000 de hectare. Cei din conducerea APIA au făcut şi o campanie de promovare pentru depunerea de cereri, care s-a terminat săptămâna trecută, deoarece din 2 martie şi până în 15 mai se desfăşoară activitatea de depunere a cererilor. Fermierii sunt ajutaţi, s-au făcut şi mobilizări de personal acolo unde s-a constatat că numărul de cereri va fi mai mare, mai ales în centrele locale ale APIA, ca să poate fi preluate toate cererile. Avem o monitorizare zilnică şi chiar din oră în oră de la conducerea APIA”, a precizat Adrian Oros, în comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului, întrebat de un parlamentar ce va face pentru debirocratizarea APIA, deoarece fermierii îşi pierd mult timp completând cererile. Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020 a demarat luni, 2 martie, iar ultima zi de depunere va fi 15 mai 2020. Pe durata campaniei, fermierii trebuie să depună o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Potrivit APIA, în acest an, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online, iar finalizarea şi închiderea cererii unice de plată se va face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea solicitării, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii şi crescătorii de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic. Anul trecut, peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane de hectare, au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până la data limită când s-a încheiat campania de primire a cererilor. Faţă de 2018, numărul cererilor a scăzut uşor anul trecut, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare, ceea ce confirmă tendinţa de comasare a terenurilor.

Articole din aceeasi categorie