Clujeancă reclamată că a practicat ilegal medicina veterinară

O femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea Florești, este cercetată penal pentru exercitarea fără drept a profesiei de medic veterinar, după ce ar fi efectuat intervenții chirurgicale asupra a două animale de companie, care ulterior au murit.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în data de 26 aprilie 2024 au fost depuse două plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, de către două persoane din Cluj-Napoca, cu vârste de 42 și 48 de ani. Acestea acuză femeia că ar fi realizat acte medical-veterinare fără a deține dreptul legal de a profesa în domeniu.

În aceeași zi, și Colegiul Medicilor Veterinari a formulat o plângere penală împotriva aceleiași persoane, confirmând suspiciunile privind practicarea ilegală a profesiei.

Conform informațiilor furnizate de IPJ Cluj, femeia este absolventă a unei facultăți de stomatologie și, la momentul respectiv, era înscrisă la cursuri într-o instituție de învățământ superior cu profil veterinar. Cu toate acestea, ea nu deținea dreptul legal de liberă practică în medicina veterinară.

Cercetările preliminarek arată că intervențiile ar fi fost efectuate asupra unei pisici și a unui câine, ambele animale suferind complicații grave în urma procedurilor și decedând ulterior.

Polițiștii desfășoară în prezent cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „exercitarea fără drept a unei profesii sau activități”, prevăzută de Codul Penal, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere penală a persoanei implicate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.