Clujean reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au depistat în flagrant delict un bărbat bănuit de trafic și consum de droguri de risc și mare risc.

„La data de 6 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Cluj, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au depistat în flagrant delict un bărbat, imediat după ce acesta ar fi ridicat un colet cu peste 500 de comprimate MDMA. Ulterior, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde locuia bărbatul în cauză împreună cu alte două persoane, și au descoperit și ridicat 300 de grame de cannabis, 0,2 grame de amfetamină, 2 cântare electronice și instrumente de consum. Substanțele găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor” – informează IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, bărbatul, de 22 de ani, împreună cu alți doi bărbați, de 21 și 26 de ani, din Suceava,  ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cannabis și droguri de mare risc – amfetamine și ecstasy. La data de 6 august, procurorii DIICOT-ST Cluj l-au reținut pe bărbatul în vârstă de 22 de ani. Ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.