Cluj-Napoca, după Timişoara la capitolul buget

Cluj-Napoca este depăşit, din nou, la capitolul buget de municipiul Timişoara iar Oradea are la dispoziţie pentru 2018 o sumă comparabilă cu cea de care dispune oraşul condus de Emil Boc. Ce e interesant e faptul că atât Timişoara cât şi Oradea reuşesc să atingă aceste performanţe bugetare în condiţiile în care au o populaţie mai mică decât a municipiului Cluj-Napoca.

Titlul de “oraşul cu cel mai mare buget din Transilvania şi Banat” îi revine şi în acest an municipiului Timişoara, care va beneficia în 2018 de 1,42 miliarde de lei, adică aproximativ 305 milioane de euro. Bugetul local al Timişoarei, format din veniturile totale, este estimat la 887 milioane de lei, la care se adaugă şi bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local – 490 milioane de lei, rezultând un buget de 1,42 miliarde de lei. Aceste date însă plasează municipiul Timişoara pe primul loc în topul oraşelor din zona de Nord-Vest a României în funcţie de bugetul pe care-l deţin. Autorităţile locale timişorene au anunţat că învestiţiile propuse pentru acest an se ridică la 274 milioane de lei. Astfel, ”învăţământul” primeşte anul acesta 29 de milioane de lei, ”sănătatea” aproape 63 de milioane de lei, iar ”spaţiile verzi” – 11,6 milioane de lei. La capitolul ,,sport” sunt alocaţi 2,9 milioane de lei iar ”Cultura, recreerea şi religia” primesc 21,5 milioane de lei. La capitolul ”transporturi” sunt prevăzuţi 107,7 milioane de lei. Din această sumă, 54 de milioane de lei merg la ”transportul în comun”, iar pentru străzi sunt alocaţi 28,7 milioane de lei. Printre obiectivele majore ale Timişoarei în acest an se numără construirea unei săli polivalente de 16.000 de locuri, a unui aqua park şi demararea proiectului privind construirea unui metrou.

Municipiul Oradea va avea la dispoziţie pentru acest an 986 milioane lei, mai mic cu şase la sută faţă de 2017, o sumă destul de mare ţinând cont de faptul că acest oraş are o populaţie cu o treime mai mică decât municipiul Cluj-Napoca. Din această sumă, Oradea va avea alocaţi pentru cheltuieli de funcţionare suma de 781.299.990 lei şi pentru cheltuielile de dezvoltare sumă 202.290.490 lei.

La capitolul investiţii, Oradea propune reabilitarea sistemului de termoficare, construirea podului Centenarului, reabilitarea faţadelor clădirilor din centrul istoric, prelungirea drumului rapid şi restaurarea Casei Darvas. Municipiul Oradea îşi mai propune să cumpere 20 de tramvaie noi. Valoarea totală a acestor mijloace de transport urban este estimată la 32 de milioane de euro. Tramvaiele vor fi achiziţionate în două etape.

După bugetul pe care-l deţine şi în acest an, Oradea este surpriza Transilvaniei, arătând nivelul de dezvoltare economică şi administrativă la care a ajuns, De precizat că municipiul Oradea a avut în 2015, 2013 şi în 2012 un buget superior faţă de Cluj-Napoca, această performanţă fiind dată de succesul în atragerea de fonduri europene.

Cât priveşte municipiul Cluj-Napoca, potrivit hotărârii adoptate de Consiliul local, bugetul pentru acest an se ridică la 1,194 mld. lei. Din această sumă, 793.720.589 de lei va fi alocată pentru funcţionare iar 399.916.000 de lei la dezvoltare.

După cum s-a anunţat deja, municipalitatea clujeană îşi propune pentru acest an ridicarea Statuii lui Bartolomeu Anania a lui Nicolae Ivan şi a cardinalului Iuliu Hossu. Pe lista de investiţii mai sunt incluse amenajarea de obeliscuri şi indicatoarea turistice la intrarea în municipiu şi organizarea unui concurs de soluţii pentru ridicarea statuii lui I.C Brătianu. Tot în acest an au fost alocaţi bani pentru construirea unei creşe pe strada Grogore Alexandrescu şi una pe strada Bradului din cartierul Grigorescu. Alocări considerabile de fonduri vor fi făcute pentru finalizarea Centrului TEAM din zona Lomb şi pentru parkingul suprateran de pe strada Negoiu. La capitolul investiţii parkinguri, municipalitatea a prevăzut fonduri pentru parkingul de pe strada Păstorului din zona Haşdeu, pentru parkingul de pe strada Primăverii nr. 20, pentru cel de pe strada Mogoşoaia, pentru parkingul de pe strada Azuga şi pentru parkingul din Piaţa Cipariu. Municipalitatea va mai cheltui în acest an 23 de milioane de lei pentru achiziţia de tramvaie, dintr-un total de 227 de milioane ce provin din fonduri europene. Pentru troleibuze ar urma să se cheltuie 12 milioane dintr-un total de 116 milioane lei. Evoluţia bugetului municipiului Cluj-Napoca, raportat la alte oraşe din această zonă a României, arată cât de eficiente au fost măsurile din ultimii ani pentru dezvoltare şi stimularea investiţiilor în acest oraş. Faptul că la acest capitol suntem depăşiţi de Timişoara iar Oradea nu se află la mare distanţă, ba chiar ne-a depăşit în anumiţi ani, deşi are populaţie cu o treime mai puţină decât Cluj-Napoca, arată adevăratul potenţial economic al oraşului nostru.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.