Cluj – judeţul cu cea mai mare rată de promovabilitate la simularea Bacalaureatului

Rata de promovare la simularea naţională a examenului de Bacalaureat este de 38,39% la clasa a XII-a, şi de 25,76% la clasa a XI-a, potrivit datelor centralizate ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

„Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele celor 231.958 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a, care au participat la toate probele simulării naţionale a examenului de Bacalaureat 2016. Datele statistice relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a care au obţinut medii ce asigură promovarea examenului (6 şi peste 6) este de 38,39% (42.386 de elevi din 110.423 de elevi prezenţi). Rezultatul este relativ la acelaşi nivel cu cel al ratei de promovare de anul trecut – 38,77%” – precizează MENCŞ, într-un comunicat remis presei.

La clasa a XII-a, pe probe, situaţia notelor peste 5 este următoarea: 64,6% la Limba şi literatura română (procentaj superior celui de anul trecut – 61,36%), 80,8% la Limba maternă (cu 5 procente în plus faţă de 2015 – 75,49%), 53,2% la proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie (procentaj superior faţă de 2015 – 52,49%), respectiv 60,8% la proba la alegere a profilului (în uşoară creştere, în raport cu 2015 – 60,3%).

„La clasa a XI-a, rata de promovare este de 25,76%, în scădere cu 3 procente comparativ cu 2015, cînd aceasta s-a situat la valoarea de 28,51%. Cu alte cuvinte, dintre cei 121.535 de elevi participanţi la simulare, 31.313 elevi au obţinut medii peste 6” – precizează MENCŞ.

Pe probe, situaţia notelor peste 5, în cazul elevilor de clasa a XI-a, se prezintă astfel: Limba română – 57,6% (în creştere cu aproximativ 6 procente faţă de 2015 – 51,77%), proba obligatorie a profilului/Matematică sau Istorie – 37,6% (în scădere cu aproape 5 procente faţă de anul trecut – 42,35%) şi Limba maternă – 72,7% (în creştere faţă de 2015 – 56,97%). Elevii claselor a XI-a nu au susţinut proba la alegere, avînd în vedere că aria de acoperire a disciplinelor nu este similară celei de clasa a XII-a.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 25.823 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99; medii între 7 şi 7,99 au obţinut  25.802 elevi; 16.866 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.195 de elevi – medii între 9 şi 9,99. Treisprezece elevi au încheiat simularea examenului de bacalaureat cu media 10.

Conform datelor furnizate de MENCŞ, în patru judeţe rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%. Pe primul loc este judeţul Cluj (47,5%), urmat de Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,7%) şi Ilfov (18,4%).

În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 30% s-au consemnat în cinci judeţe. Şi aici Clujul este pe primul loc (32,7%), urmat de Suceava (31,7%), Iaşi (30,9%), Prahova (30,8%) şi Alba (30,7%). Sub pragul de 20% s-au înregistrat în judeţele Timiş (19,9%), Teleorman (18,4%), Giurgiu (15,4%) şi Ilfov (11,4%).

Conform metodologiei de desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat, media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.

„Simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, atît pentru clasa a XI-a, cît şi pentru clasa a XII-a, are un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte, identificarea nevoilor acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire, înainte de Bacalaureat, şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final. Notele de la simulările naţionale un se trec în catalog, decît la solicitarea scrisă a elevului. De asemenea, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţămînt, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare” – mai precizează MENCŞ.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice solicită inspectoratelor şcolare judeţene „monitorizarea atentă a programului de pregătire a elevilor de liceu prin inspecţii şcolare tematice şi consultări cu comisiile metodice din licee, precum şi a planurilor individuale de  remediere, în cazul elevilor cu rezultate slabe la simulare”. De asemeni, pentru elevii de clasa a XII-a, MENCŞ recomandă organizarea unor simulări judeţene la începutul lunii mai, „care să urmărească evoluţia elevilor şi să permită planuri remediale specifice”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.