Club de programare Scratch pentru elevii clasei a IV-a

Zece voluntari din cadrul companiei SAP organizează, împreună cu asociaţia „Cartea Daliei”, un club de programare Scratch la Şcoala Gimnazială „Emil Isac” din Cluj-Napoca, pentru elevii clasei a IV-a A. Activităţile clubului se desfăşoară săptămânal, pe durata semestrului al doilea al anului şcolar în curs. Cei 28 elevi înscrişi în club vor învăţa să facă mici animaţii şi jocuri, prin care îşi vor dezvolta aptitudini necesare pentru piaţa muncii secolului 21.

„Clubul de Scratch face parte din proiectul «Adoptăm o Şcoală» al asociaţiei «Cartea Daliei», prin care aceasta creează parteneriate între companii şi câte o şcoală clujeană. Voluntarii, angajaţi ai companiei, organizează activităţi care implică tehnologia pentru elevii unei clase din şcoala «adoptată». Astfel, elevii îşi dezvoltă competenţe necesare pentru piaţa muncii secolului 21, precum munca în echipă, creativitatea şi gândirea sistematică, toate importante în orice meserie şi-ar alege odată ce ajung mari” – precizează reprezentanta asociaţiei „Cartea Daliei”, Erika Kramarik.

„Ce facem noi la «Cartea Daliei» este să punem tehnologia în folosul educaţiei, pentru ca toţi copii să aibă oportunitatea de a-şi atinge potenţialul maxim prin ceea ce fac ei bine, şi anume joaca. Proiectul «Adoptăm o Şcoală» a început din nevoia de a aduce şcolile clujene şi companiile mai aproape. Ne-am dorit să facem ambele părţi conştiente de nevoile care există în domeniul educaţional şi pe piaţa muncii. Astfel, elevii şi cadrele didactice se familiarizează cu metodologii noi, care îi ajută să includă tehnologia în parcursul educaţional al fiecărui elev şi îi pregătesc pentru felul în care tehnologia va fi prezentă în viaţa lor pe măsură ce cresc”, declară, într-un comunicat remis presei, Oana Ciherean, preşedintele asociaţiei „Cartea Daliei”.

„Educaţia şi accesul la tehnologie sunt necesare atât pentru o forţă de muncă adaptată la economia digitală, cât şi pentru o societate bazată pe progres şi implicare, cu oameni care îşi urmează pasiunile şi care totodată îşi propun să rezolve problemele cu care se confruntă cei din jur, încă de la cele mai mici vârste. Prin această iniţiativă educaţională, ne dorim nu numai să  oferim o experienţă de învăţare interactivă, ci şi să demonstrăm că fiecare om este o sursă de talent, care trebuie doar descoperită şi încurajată”, declară, la rândul său, Sarbrina Mitu, marketing manager SAP Romania & Partner Marketing Lead for CEE.

Scratch este un limbaj de programare şi o comunitate online, dezvoltate şi menţinute de o echipă de la MIT Media Lab. A fost creat în special pentru copii de la 8 la 16 ani, dar este folosit de persoane de toate vârstele. Milioane de oameni creează proiecte Scratch în contexte diverse, din casa proprie până la săli de clasă, biblioteci şi centre comunitare. Scratch este folosit în peste 150 de ţări şi este disponibil în peste 40 limbi. SAP este lider global pe piaţa de soluţii software de business, având o istorie de peste 44 de ani de inovaţii tehnologice.

„Cartea Daliei” este o asociaţie nonprofit, nonguvernamentală, care pune tehnologia în serviciul educaţiei tuturor copiilor, pentru ca ei să aibă oportunitatea de a-şi atinge potenţialul maxim, prin joacă şi prin experienţe aplicate. Proiectul „Adoptăm o Şcoală” aduce laolaltă şcoli din Cluj-Napoca şi mediul de afaceri local, într-un efort comun de a îmbunătăţi procesul de învăţare.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.