Clivaje

RADU VIDA

Mi-a atras atenţia un studiu Mercer. Nu pentru că sîntem (pentru a cîta oară?) pe ultimul loc, ci pentru consecinţele posibile ale unor manifestări negative în ceea ce priveşte salarizarea. Spre deosebire de alţii, la noi salariile din Capitală şi, mai departe, spre alte oraşe ale ţării, sînt mult diferenţiate.

Absolut nedrept!
Acest lucru reflectă dezvoltarea inegală a ţării şi, mai mult, dispreţul metropolei faţă de provincie. Un angajat calificat, se arată în studiul menţionat, cu trei ani de experienţă în cîmpul muncii, are un salariu lunar de 1170 de euro brut pe lună în Bucureşti, cu 36% mai mult decît un salariat de pe o poziţie similară din provincie. Spre comparaţie, un angajat din Berlin spre exemplu, cîştigă 4340 de euro brut pe lună, cu 5% sub nivelul încasat de „omologul” său din provincie.

De ce spun că este o situaţie cu totul anormală? În primul rînd pentru că, lipsa investiţiilor din provincie de la noi, afectează migraţia forţei de muncă şi antrenează o serie de costuri mari pentru societate. Un strungar, de pildă, sau orice altă meserie… prestabilă într-o ţară cu industrie dezvoltată, nu are nici o şansă să se califice sau să se întoarcă într-un orăşel mic din România (unde are casă, familie, prieteni). Motivul: nu are unde să… presteze! Migrarea spre un oraş mediu pare soluţia la îndemînă (atît pentru preţurile caselor, cît şi pentru posibilităţile unei vieţi mai ieftine). Dar intervine marea frustrare: colegul, omologul cu pregătire similară, cu tot atîţia ani de esperienţă şi vechime, cîştigă mult mai mult într-un oraş mai mare. Ca să nu mai vorbim de Capitală! Ei, bine, lipsa investiţiilor uniforme, pe întreaga suprafaţă a ţării, conduce la clivaje în ceea ce priveşte forţa de muncă, dezvoltare teritorială, atitudinea emoţională şi motivaţia muncii, fiind afectate grav, totodată, şi acumularea culturală a întregii populaţii. La noi, o femeie de servici, spre exemplu, care are de prestat pe o suprafaţă comparabil egală, cîştigă execrabil la Huedin, ceva mai bine la Cluj, dar cu mult, mult mai bine la Bucureşti. Existînd, şi aici diferenţe foarte mari între un spaţiu civil, să spunem, unul militar sau al unui minister. Cam acelaşi lucru se întîmplă şi în meseriile calificate, cu precizarea că foarte multe dintre acestea nu se găsesc decît în anumite oraşe mari sau în Capitală.

În Germania, Elveţia şi Norvegia, precizează studiul Mercer, specialişti din oraşele-capitală cîştigă mai puţin decît cei din provincie cu 5%, 3% şi respectiv 1%, explicaţia fiind aceea că structura economică a acestor state a permis dezvoltarea accelerată a industriilor mai ales în provincie.

Dar, este vorba şi despre o altă concepţie de dezvoltare a societăţii. Cu toate că, la Cluj-Napoca au apărut salarii mari (în comparaţie cu alte părţi ale ţării), pentru lucrătorii din IT, tot Bucureştiul este lider. Asta şi pentru că „buricul pămîntului” atrage, prin şantaj, tot felul de firme care şi-au propus să se dezvolte în provincie, dar care nu-şi permit acest lucru, pentru că trebuie să plătească impozite la „capitalişti”. Nu vrem să facem reclamă gratuită nimănui, dar tot clujeanul ştie de firmele care au… şters-o de la noi, sub pretextul impozitelor mari cerute de municipalitate, s-au ascuns o vreme, în oraşe mai mici şi cu pretenţii mai modeste în ceea ce priveşte taxele, pentru ca, după o vreme, să apară cu sediul social în Bucureşti. Ce înseamnă asta? Că acolo trebuie plătite taxe şi impozite, că acolo este cererea mai mare pentru angajarea forţei de muncă, că, în fine, acolo se dau şi mai mulţi bani pe angajat. Pentru că e de unde, pentru că se poate şi pentru ca orgoliul de „mitică” să fie satisfăcut.