Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” – reabilitată din bani privați

Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca va fi reabilitată din bani privați, printr-un proiect susținut de Fundația Metropolis, Untold și Sports Festival.

Președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc, inițiatorul campaniei „Spitale publice din bani privați”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este „extrem de onorat și smerit, în același timp”, că se află la aceeași masă și-n același context cu managerul SCJU Cluj și cu șeful Clinicii ”Dominic Stanca”.

„Suntem parteneri de 8 luni deja cu Spitalul Clinic Județean de Urgență și căutând, cu d-na profesor Claudia Gherman, să găsim un proiect împreună, iată că l-am găsit. (…) Simt că datorez Clujului o venire aici și pentru că sunt partener cu Untold de câțiva ani și, la fel, și cu Sports Festival. Am acești parteneri foarte puternici și suntem pregătiți să începem acest proiect, care include două secții, secția de Maternitate și secția de Neonatologie. Anunțăm astăzi începerea lucrărilor și primii 250.000 de euro care vor veni în acest spital din Cluj, iar acest lucru se datorează Untold-ului și Sports Festivalului. Culmea, avem multă treabă la Cluj. Noi, când venim de la București, venim ca la New York aici, dar am descoperit că la spitale nu e situația chiar atât de roză cum apare de la București, așa că, să știți că e destul de mult de muncă, la voi”, a declarat Codin Maticiuc.

Acesta și-a exprimat speranța ca și comunitatea din Cluj să se alăture proiectului. „Mai avem o provocare, ca să spun așa. Proiectul pe care l-am făcut cu arhitecții include două secții, Maternitatea și Neonatologia. Sper să simt că și comunitatea din Cluj se alătură. Se poate alătura în 12.000 de feluri, nu exagerez, cred că avem 12.000 de tool-uri de a strânge bani. (…) Între altele, Untold-ul pune la dispoziția noastră un sistem de a dona la fiecare cashpoint din Untold, din Neversea, din oricare dintre festivalurile lor. Poate să doneze oricine din țară, deși acesta este un apel pentru comunitatea din Cluj. Anul acesta vreau să văd cât de multă lume aleargă la Sports Festival pentru Cluj, pentru că dacă anul trecut au alergat destul de mulți, poate, pentru spitale, în general, anul acesta aleargă pentru Spitalul Dominic Stanca și pentru Cluj, fiindcă nu vrem să ne oprim la Maternitate, vrem să facem și secția de Neonatologie, adică un alt sfert de milion de euro, aici, în Cluj. Nu vrem să apucăm să plecăm. Și, sincer, dacă lucrurile merg așa, nu vom pleca niciodată de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru că doamna Gherman are nevoi în diferite secții și imobile pe care le-am văzut. E multă treabă la Cluj. N-am vrea să plecăm, Depinde și de voi și de cum comunitatea voastră vine către noi” – a mai declarat Codin Maticiuc.

Potrivit acestuia, primele lucrări de renovare care vizează Maternitatea Clinicii „Dominic Stanca” vor începe în luna mai și vor dura trei luni, iar în cea de-a doua etapă va fi modernizată unitatea de Neonatologie.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență este un spital care își desfășoară activitatea în mai multe clădiri distincte. Și, 33 de clădiri în care noi ne desfășurăm activitatea sunt excesiv de greu de administrat, pentru că majoritatea sunt clădiri care au peste 100 de ani vechime și pe care ne luptăm din răsputeri să le reabilităm. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari spitale din țară, dar este spitalul cu cel mai profesionist colectiv, pentru că avem aproape toate specialitățile în structură, avem profesori, avem conferențiari, cadre didactice, medici specialiști și primari care își desfășoară activitatea la cel mai înalt nivel al profesionalismului medical. Din păcate, nu-i ajută infrastructura. Ne dorim în permanență să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale pe care le oferim pacienților noștri. Facem eforturi, accesăm surse de finanțare, acceptăm surse de finanțare, scriem proiecte europene, și în permanență de mulăm după ceea ce dinamismul vieții cotidiene o impune. Referindu-ne la Secția Obstetrică-Ginecologie Dominic Stanca, secție care are alături și Secția de Neonatologie, aceasta este secția care anual înregistrează cel mai mare număr de nașteri din Ardeal, 2200 de nașteri pe an. Din păcate, în prezent avem aici o sală de nașteri care nu mai corespunde standardelor și anul acesta dorim să ne reacredităm. Deci avem nevoie de sprijin și mulțumim celor care au răspuns acum nevoilor noastre și care, astăzi, își oferă sprijinul” – a declarat, în aceeași conferință de presă, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, prof. dr. Claudia Gherman.

„Este o mare bucurie să avem astăzi aici Fundația Metropolis și co-partenerii acesteia, care într-un gest de omenie întind o mână acestei clinici cu o tradiție de peste 100 de ani. Este cea mai veche maternitate din zona Ardealului și nu cred că există om în Cluj care să nu fi auzit de clinica Dominic Stanca. (…) Beneficiarii acestui proiect sunt cei cinci copii care s-au născut astăzi, 15 martie, aici, cei 2200 de copii care s-au născut anul trecut, cei peste 500 de copii care s-au născut de la începutul anului în această clinică și cei care se vor naște în continuare, alături de mamele lor, alături de familiile lor, care cu siguranță vor fi mult mai mulțumiți atunci când condițiile pe care vom reuși să le oferim vor fi mult mai bune. Eu cred în acest proiect, pentru că eu cred în cei tineri, cred în forța lor de a duce mai departe ceea ce am început noi” – a declarat șeful clinicii, prof. dr. Dan Mihu.

Potrivit acestuia, lucrările de modernizare vor începe în sala de nașteri, se va veni în continuare cu secția de lăuze și se va continua cu secția de obstetrică patologică. „Toate acestea vor fi renovate, alături de secția de Neonatologie, care face parte din blocul de nașteri cu compartiment de terapie intensivă, secția de nou-născuți prematuri și alte stații anexe. Ultima reparație consistentă a fost făcută în anii ’94, deci în urmă cu aproximativ 30 de ani” – a precizat prof. dr. Dan Mihu.

La conferința de presă au participat și Edy Chereji, co-founder Untold Universe și Patrick Ciorcilă, fondator Sports Festival, care și-au exprimat bucuria de a fi părtași în acest proiect și, totodată, susținerea pentru proiectele Fundației Metropolis.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut