Clădire „verde’’ pentru Consiliul Judeţean Cluj

Consiliul Județean Cluj vrea să-şi transforme sediul de pe strada Dorobanţilor din Cluj-Napoca în prima clădire publică „verde” din România, prietenoasă cu mediul și cu un consum de energie extrem de redus, aproape de zero. În acest scop, forul administrativ clujean a lansat concursul de soluții pentru proiectul „Noul Consiliu Județean Cluj – Extinderea și modernizarea clădirii sediului Consiliului Județean Cluj”, proiect ce urmărește certificarea conform standardelor BREEAM (Building Research Establishment’s Environmental Assessment Method) privind clădirile verzi, atât a clădirii existente a Consiliului Județean cât și a extinderii acesteia. Principalul obiectiv al concursului îl reprezintă noul corp de clădire ce urmează a fi edificat și conectarea acestuia la sediul actual și la spațiul public.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe: “Ceea ce ne propunem prin intermediul acestui proiect este să asigurăm un plus de eficiență activității administrative, în special în relația cu cetățenii. De altfel, o atenție aparte va fi acordată exact acestui aspect, spațiilor destinate relațiilor directe cu publicul. Am gândit această investiție în ton cu ultimele tendințe în domeniu, motiv pentru care am decis transformarea sediului Consiliului Județean într-o clădire verde, cu un consum de energie infim, redus aproape la zero”.

Organizat cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, concursul de arhitectură, al cărui premiu I constă în atribuirea contractului de proiectare cu o valoare estimată de 970.000 de lei, fără TVA, urmărește identificarea celor mai bune soluții pentru extinderea şi modernizarea Consiliului Judeţean Cluj. Astfel, câștigătorul va contracta serviciile de proiectare pentru construirea noului corp de clădire, conectarea cu cel existent, intervențiile pe sediul actual al Consiliului Județean, amenajările exterioare și sistematizarea verticală pentru întreaga parcelă.

În esență, proiectul își propune aducerea sub aceeași cupolă, respectiv reunirea în același sediu, a tuturor direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Cluj, în vederea eficientizării activității acestora. Urmând direcțiile impuse de normele de certificare ca și clădire verde, imobilul va fi prevăzut cu sisteme inteligente de gestionare a utilităților precum și de stimulare a mobilității alternative prin încurajarea mersului cu bicicleta și prin prevederea unor stații de încărcare pentru autovehicole electrice. Totodată, urmează a se realiza un spațiu accesibil pentru persoane cu dizabilități locomotorii, de vedere sau auz, asigurându-se accesul tuturor în zona publică, în spațiile de lucru și în spațiile exterioare.

Clădirea va respecta standardul de clădire cu consum de energie aproape zero, însemnând că va avea un consum maxim de energie primară din surse convenționale (combustibili fosili) de 69 kWh/mp/an și un nivel maxim al emisiilor de CO2 de 19 kg/mp/an. De asemenea, pentru reducerea consumului de energie vor fi implementate soluții pasive, precum sisteme de umbrire pentru evitarea supraîncălzirii, ventilare naturală pentru a reduce consumul energetic necesar răcirii, bun iluminat natural pentru reducerea consumului de energie din iluminatul artificial, masă termică pentru reținerea și înmagazinarea energiei, etc.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 13 mai 2019, câștigătorul concursului de soluții urmând a fi anunțat în data de 20 mai 2019. „Anvergura activității administrației publice județene depășește capacitățile actuale ale construcției. Modul de dispunere a spațiilor, dimensiunile încăperilor și suprafața utilă insuficientă nu permit desfășurarea în condiții optime a activității Consiliului Județean Cluj, impunându-se construirea unui nou corp de clădire conectat la cel existent, precum și reorganizarea funcțiunilor, în special la nivelul parterului, pentru o mai bună relație cu publicul, și a etajului 5, în care funcționează în prezent Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, deși nivelul a fost proiectat pentru a deservi locuințe de serviciu / protocol’’, a transmis Ordinul Arhitecților din România.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.