Ciuruim tot!

Un fleac…Ciuruim tot!
Vă daţi seama?  Esenţializat şi sincer, brutal de sincer, dureros de sincer. Asta poţi spune şi nimic altceva.
N-o facem fiindcă doare prea mult sau fiindcă sîntem prea fuduli, ori măcar prea vanitoşi, căci şi astea merg, din păcate, pe un gradient afurisit.

A trebuit să moară un titan al culturii noastre, un as al cinematografiei, Sergiu Nicolaescu,  care a reuşit să înflorească şi în pustiul cel roşu, pentru ca să ne dăm seama – încă o dată – că, într-adevăr, ciuruim tot!
Un fleac?  Nu-i deloc un fleac. Căci dincolo de expresia celebră rămasă de la Sergiu, se ascunde ceva foarte grav. Am ajuns să facem bîlci, dihonie, sfadă, ceartă, urît, mahala, derizoriu din orice, din absolut orice! Şi cu absolut orice prilej!
Ciuruim tot: bunul simţ, manierele civilizate, legea, economia, relaţiile sociale, politica, arta, cultura, Biserica, tot!  Dar şi moartea?

Aşa ceva este impardonabil.
Nu încap scuze de nici un fel, nici măcar cele psihologice sau psihanaliste, deşi asta ne-ar mai putea lămuri puţin. Oricum, trăim în 2013 Anno Domini,  într-o ţară civilizată din Europa, ba chiar membră a Uniunii Europene. Asta ar trebui să fie suficient cît să ne facă să ne ştim comporta normal cînd moare un om, cînd se naşte un om, cînd alege un om, cînd are succes un om etc., etc., adică să respectăm dreptul omului la viaţă. Da, şi moartea face parte tot din viaţă. Ba e chiar începutul unei alte vieţi.
Ce ciuruim noi, în general?
În primul rînd Valoarea omului şi dreptul lui de a i se respecta această valoare pentru care, cu siguranţă, a muncit mult. De aceea, şirul incompetenţilor cocoţaţi sus pe scară e lung şi apasă greu, ca şi prostia. Şi tocmai de aceea am ajuns unde am ajuns. Dar de ce permitem asta? De ce permitem ca şpaga şi “telefonul greu’’, traficul de influenţă, mita de orice fel, invidia şi răzbunarea să terfelească Valoarea?   De ce permitem persecutarea sistematică a celor care au studiat în universităţile celebre ale lumii şi s-au întors acasă, de nişte “neica nimeni’’ , vremelnic (sper!), unşi în scaune de şefi? Fiindcă nu ne pasă. În schimb ne pasă cum a fost îmbrăcată soţia lui Sergiu Nicolaescu la incinerarea soţului său. Ne pasă de ce cîrcotesc băbuţele decrepite, vecine, care bat cîmpii, şi ce părere au tot felul de ‘’ciocoflenderi’’ (apud Florin Piersic), care vor musai să se vadă şi ei pe sticlă. Dacă nu pot altfel, măcar aşa, în corul Casandrelor televiziunilor ce croşetează nemilos rating.

Ne pasă că aproape nimeni nu mai citeşte o carte? Că se fură ca în codru?  Că se fură chiar codrul? Că agramaţii ajung parlamentari sau europarlamentari? Că pierdem sistematic oportunităţile istoriei? Că bolile, violenţa, drogurile şi incultura fac ravagii? Că adevăraţii intelectuali sînt marginalizaţi sau se retrag? Că se dau diplome la kilogram sau la tonă?
Nu ne pasă. În schimb, ne pasă ce se petrece în căsnicia altora, în familia altuia, cine cu cine se încurcă, cine cu cine chefuieşte, cine cu cine se trage de păr, de nasturi, ce-i asta?
Omul are nişte drepturi acum, în 2013, Anno Domini,  garantate de Constituţie. Punct. Aşa ar trebui educat şi aşa ar trebui învăţat copilul, adolescentul, omul matur, vîrstnicul, politicul, strada, televiziunile, popii, doctorii, pacienţii, edilii, savanţii, gunoierii, toţi.

În schimb, oare, de ce nu ne pasă deloc de un ideal comun? De prosperitatea şi integritatea ţării? De demnitatea ei? De tradiţii? De rădăcini?  De cultură,  singura care rămîne?
Permitem unor impostori să-l desfiinţeze pe Eminescu. Cum e posibil? Ce jocuri murdare, abjecte, ticăloase ascunde acest lucru? Cum acceptăm asta?
Cum de permitem să mîncăm alimente cu E-uri periculoase – spun specialiştii -, cînd ţara noastră, altădată, era grînarul Europei? Unde-i mîndria de a fi român, unde-i ambiţia, unde-i onoarea?

Ciuruim tot!  Un fleac – ar zice inconştienţii, naivii, trădătorii şi ticăloşii, plătiţi gras.
OK, ciuruim tot! Dar acest tot să însemne tocmai inconştienţa, naivitatea, incultura, impostura, superficialitatea, trădarea şi ticăloşia. Asta da!
… Măcar dacă am învăţa ceva din acest ultim film-verité al lui Sergiu Nicolaescu, regizat de data asta nu de el, ci de haosul ce domneşte în sufletul şi mentalitatea noastră ciuruite într-atît de urît.

Stela-Maria Ivaneş