Ciurchea (CNAS): Cele 23 de molecule noi ajung la pacienţi probabil într-o săptămînă

Cele 23 de molecule incluse toamna trecută pe lista de medicamente compensate şi gratuite nu au ajuns încă la pacienţi din cauza lipsei protocoalelor terapeutice, însă „probabil într-o săptămînă, cel mult”, ele vor fi folosite în tratamente, a anunţat joi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, informează AGERPRES.

Potrivit acestuia, protocoalele nu au fost gata întrucît au existat „discuţii” cu privire la forma acestora şi Vasile-Ciurchea-4la eficienţă. „Condiţia în toamnă cînd a apărut hotărîrea de guvern de modificare a listei medicamentelor cu cele 23 de molecule a fost să nu existe un impact bugetar, în sensul că acele medicamente care au intrat pe listă aveau un corespondent pe lista de medicamente. Interesul CNAS şi al sistemului în general este să folosim un medicament care are acelaşi efect, dar este mai ieftin. Fiind medicamente de generaţie nouă, efectul terapeutic este mult mai bun”, a arătat Vasile Ciurchea.

Întrebat de ce nu se prescriu alte molecule noi care au fost incluse pe lista de medicamente compensate şi gratuite, Ciurchea a explicat că există „diverse comentarii”, unele dintre acestea care susţin că este necesar ca toate protocoalele să fie publicate în acelaşi timp.

Potrivit şefului CNAS, un alt comentariu „explicabil” ar fi „rezistenţa la nou”, adică medicii cunosc medicamentele existente în vechea listă „de cîţiva ani buni” şi sînt obişnuiţi cu ele. „Ne trebuie o formă de protocol care să fie extrem de exactă şi extrem de eficientă, gîndindu-ne la banii pe care îi are sistemul”, a adăugat Ciurchea.

Întrebat cînd vor fi incluse pe lista de medicamente compensate şi gratuite alte noi molecule, Ciurchea a spus că aceste lucru se va întîmpla cînd Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale va considera că medicamentele îndeplinesc toate condiţiile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.