Ciudăţeniile proaspetei guvernări

Ilie CĂLIAN

Într-un editorial anterior lăsasem în suspensie problema participării UDMR la guvernare, ca şi aceea a UNPR, mai ales că se anunţase fuziunea acesteia cu UNPR. Este momentul să le abordez acum, pe amîndouă “scandalurile”.

Mai întîi, desemnarea lui Gabriel Oprea, “şeful” UNPR, ca viceprim-ministru, alături de un altul, al PSD, Liviu Dragnea (secretarul general al PSD) şi un altul de la PNL (nedesemnat pînă în momentul cînd scriu aceste rînduri). Să fie doi viceprim-miniştri, din partea celor două componente – stînga/dreapta – ale USL, este firească şi nu este nevoie să intru în detalii. Dar desemnarea lui Gabriel Oprea este o ruşine. Nu rezistă analizei nici justificarea că UNPR încă n-a fuzionat cu PSD, nici aceea că Oprea este “răsplătit” cu un post “decorativ” pentru aportul UNPR la susţinerea moţiunii de cenzură prin care a căzut guvernul MR Ungureanu, adică “trădarea utilă”. Pentru că această “trădare utilă” democraţiei şi căderii guvernării Băsescu n-ar fi fost necesară dacă n-ar fi fost precedată de “trădarea ticăloasă” a aceluiaşi Gabriel Oprea, cînd a scindat o parte a parlamentarilor PSD şi, cu cîţiva parlamentari PNL, a creat partidul fantomă UNPR, care a susţinut toate măsurile antinaţionale dictate de Băsescu. Post “decorativ” pentru Gabriel Oprea, acest exemplu de mişelie “partinică”?! Dar n-are el destule decoraţii şi stele de general obţinute degeaba de la Băsescu?! Nu degeaba – ci fiindcă acest lingău şi trădător n-a fost preocupat decît de sine.

În privinţa UDMR putem discuta mai calm şi fără a lua în discuţie nicio clipă criterii de morală: este suficient să ne supunem cu luciditate principiilor simple ale democraţiei. Pentru neparticiparea UDMR la guvernare se pot invoca motive de etică politică. Anume, faptul că, fără cîrdăşia UDMR – din 2004 încoace! -, Băsescu n-ar fi putut face nici Guvernul DA (în care “soluţia imorală” a fost, de fapt, UDMR), nici guvernele Boc; cînd s-a pus problema referendumului pentru demiterea lui Băsescu, iar premierul Ungariei, Orbán Viktor, le-a cerut maghiarilor din România să nu participe la vot, UDMR n-a ridicat glasul, cu fermitate, pentru a susţine votul; despre semnătura UDMR pe actele guvernamentale de sărăcire a românilor nici nu mai vorbesc. Nu poate fi luat în discuţie nici argumentul că UDMR a tot fost la guvernare douăzeci şi trei de ani şi ar fi cazul să mai rămînă şi în opoziţie. Nu. Argumentul este cu adevărat simplu şi ţine de un principiu fundamental al democraţiei. E adevărat, noi, naţiunea română, nu sîntem obişnuiţi să urmăm cu stricteţe un principiu: întotdeauna găsim o soluţie (inclusiv de Constituţie) pentru a-l încălca, pentru a face un ghiveci indigest de principii. Anume: într-un sistem pluripartidist, majoritatea parlamentară conduce conform propriului program de guvernare, propriei “filosofii” de progres naţional, şi cu cît sînt mai multe partide/ doctrine/ ideologii/ programe într-un guvern, cu atît este mai puţin posibil de a realiza o guvernare eficientă.

Legea aritmetică a majorităţii parlamentare rezultate din alegerile din 9 decembrie lasă pe dinafară UDMR. Scurt şi simplu. E adevărat, în permanenţă UDMR a susţinut pe ocolite ceea ce Tokés László a spus recent pe şleau: anume, că, în viziunea maghiarimii, ar trebui să aplicăm principiile şi structura Marii Adunări Naţionale a Republicii Socialiste România – reprezentarea proporţională pentru “români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi”. Şi pe atunci era un ghiveci de principii: meritocraţia de partid şi meritrocraţia profesională, reprezentarea pe categorii profesionale, de vîrstă, rural/ urban, dar şi de etnie. Asta, în condiţiile în care partidul unic deţinea propriul cîntar de stabilire a meritelor.

Însă, într-o societate bazată pe pluralism politic, reţeta românească de ghiveci politico-parlamentar este, iarăşi, “originală: alături de partidele politice, vieţuiesc şi partidele etnice, ca şi reprezentarea altor etnii, care nu au numărul de membri necesar pentru o reprezentare normală în Parlament. Nu ştiu cînd şi cum vom învăţa să respectăm riguros principiul … principiilor/ legilor/ instituţiilor. Dar şi pînă atunci, este evident că cea mai bună soluţie de realizare a unui guvern este aceea a majorităţii parlamentare suficiente. Actuala guvernare nu s-a putut baza pe majoritatea unui singur partid, însă asumarea din timp a unui program de guvernare de centru este o soluţie viabilă. Însă farafastîcurile la care s-a pretat în ultima vreme conducerea formaţiunii cîştigătoare n-au făcut altceva decît să-i scadă credibilitatea.

Pot să le accept cel mult conform următorului scenariu – nu foarte subtil. Anume: pentru a scoate UDMR din sfera de atracţie a lui Băsescu, USL i-a promis participarea la guvernare (fapt care a pus în dilemă şi “înrudirea” politică din PPE), pentru ca apoi, în urma vehementei reacţii a elecporatului, USL să-şi poată retrage promisiunea, cu scuza că atmosfera politică din ţară nu este prielnică. Nu ştiu dacă UDMR a “achiesat” de la bun început la această mişcare, care l-a derutat şi pe Băsescu. Dar dacă UDMR n-a înţeles acest lucru, atunci trebuie să se gîndească serios nu dacă merită să ajungă la guvernare, ci dacă merită – şi mai are şanse! – să ajungă în Parlament. Dacă în fiecare judeţ ar fi participat la vot în plus cîte 25.000-30.000 de români, UDMR n-ar mai fi obţinut 5% voturi pentru a intra în Parlament ca formaţiune autonomă … E o situaţie la care grofii din UDMR ar trebui să mediteze – dacă nu în folosul consîngenilor, cel puţin pentru a-şi proteja privilegiile deja cîştigate.