Cîte un pat a lu’ Procust! Da’ pentru fiecare…

RADU VIDA

Să le dăm! Că cer. Şi li s-au dat. Tot felul de drepturi de care se miră colegii lor din ţările cu care, la un moment dat, am vrea să semănăm. Şi să trăim ca ei: financiar, politic, moral ş.a.m.d.

Profesorii pot ieşi la pensie mai repede cu 3 ani, pot/puteau fuma în curtea şcolii, pot face gratuit a doua facultate, pot… Ce nu pot, e puţin mai complicat. Pentru că, în general, societatea nu poate să acorde acele facilităţi care să conducă la un învăţămînt mulţumitor. Şi printre aceste interdicţii e salariul, condiţii mai bune pentru orele de la clasă şi socializarea dirijată prin distracţie, stabilitatea locului de muncă…

Sigur, nici profesorii nu sînt sfinţi. Nu sînt întotdeauna pregătiţi, n-au voinţa pentru o educaţie continuă şi a se adapta cerinţelor complicate din zilele noastre…  În general, vor prea mult pentru nişte bugetari, de la o societate care nu are posibilitatea să adune suficinenţi bani. Pentru ca fiecare sector de activitate să funcţioneze. Bine şi chiar foarte bine.

Acu’, dacă tot au cerut şi au primit multe din drepturile pe care nu le-au avut niciodată, profesorilor li s-a pregătit ceva. Urît. Să fie, vas’zică, evaluaţi! Cîntăriţi. Lungiţi sau scurtaţi după plăcerea unuia sau a altuia. Şi, pînă la urmă, umiliţi. Evaluatorii nu mai sînt colegii profesori cu mai multă experienţă, nu mai sînt directorii, inspectorii şcolari, orele deschise, examenele, reciclările etc.

Evaluatorii ar urma să fie părinţii şi elevii.

Proiectul de lege care stipulează asemenea lucruri (că despre fiinţe nu s-ar putea presupune că li s-ar întîmpla aşa ceva, decît dacă în mintea de politician ar creşte corniţe şi şi-ar frige tălpile la focurile Tartarului), proiectul, zic, mai încurajează şi delaţiunea. Care poate fi atît de subiectivă, încît orice prof. poate să plece de la catedră dacă cere ca „loaza” să înveţe mai mult, să fie disciplinat, să… tot ceea ce trebuie pentru ca, la un moment dat, terminînd atîtea clase, să nu se poată spune despre nădejdea societăţii de mîine: trecut bine, cîne apă!

Evaluarea celui care habar nu are despre ce va vorbi proful în următoarea propoziţie – elevul, bunăoară – va avea şi un susţinător apropiat şi subiectiv: părintete. El sau ea, care a votat cu puşcăriaşii şi puşcăriabilii acestei ţări; el însuşi fiind, poate, în detenţie pentru… una, alta…; care a fraudat pînă la loc comanda una sau alta dintre urnele democraţiei;  care hălăduieşte, pe post de exemplu educaţional, prin cele ţări; care…

Mai spun?

Despre copiii şcolari nu avem ce povesti. Şi nu intră, desigur, în aceste categorii de… înşiruiţi părinţii care, realmente, îşi doresc ca progeniturile lor să aibă o educaţie solidă. Aceştia ştiu una şi bună: elevul, el trebuie să înveţe! Profesorul, în 50 de minute de curs, indică direcţia. Iar învăţăcelul, trebuie să citească, să exerseze, să conspecteze, să bage la tărtăcuţă. Lui, elevului, îi este greu, de cele mai multe ori, să se autoevalueze. Aşa că… Ajustările de acest gen nu-şi au locul. Iar mintea bolnavă care a propus aşa ceva, ar trebui să plătească. Cu scaunul de… ales. Cum acest lucru nu se întîmplă, decît rar, odată la 4 ani, poate, fie-mi îngăduit să sugerez să nu ne batem joc de cadrele didactice pe care îi avem. Standardele lor trebuie ridicate şi nu aruncate, undeva, în subsolul mizer al patologiei sociale. Acei profesori care, la un sondaj pe tema dată, au cerut, categoric (!?!) o evaluare sub deminitatea lor, ar trebui să li se desfacă contractele de muncă. Scurt.

Pentru că, iată, coboară ştacheta atît de jos. Şi pentru că trăiesc cu impresia că, dînd o… linsă politicului, vor ajunge în vîrful piramidei dascălilor.

Fals, credeţi-mă!