Circuit ghidat pe Dealul Gârbăului

Sâmbătă, 25 mai 2024, cu plecare la 9:30 din cartierul Mănăștur de la capătul tramvaielor, se organizează o nouă tura pe jos, ghidată, de vizitare, prezentare și documentare a potențialului ecologic, peisagistic și de recreere, turism și sport în natură cu impact redus de mediu în zona metropolitană, pe Dealul Gârbăului ajungând până la Mănăstirea Florești.

Acțiunea este organizată de Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) în parteneriat cu asociația Societate Organizată Sustenabil (SOS) și grupul civic Alergători Începători Cluj.

Circuitul are o lungime de circa 14 km , în mare parte pe poteci și drumuri de căruță, porțiuni inevitabile de trotuare și alei pietonale și margine de drum asfaltat.

Locul de întâlnire și punct final va fi în cartierul Mănăștur, la capătul tramvaielor, deci la intersecția str. Bucuim cu str. Primăverii si Drumul Sf. Ioan. Traseul trece prin periferiile Clujului și Floreștiului, prin pajiști și pădure, având ca axă principală Dealului Gârbăului, deci jumătatea nordică a culmii dintre valea Gârbăului și valea Bosorului, trecând și pe str. V. Gârbăului, Răzoare și prof. dr. Valean Margineanu, prin Pădurea Bosorului, pe la Fântâna Vitii, pe la Mănăstirea Florești, prin Pădurea Manelui și la final prin Parcul Colina.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.