Circa 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a confirmat miercuri, într-o conferinţă de presă transmisă online, desfăşurarea a circa 3.000 de militari americani în ţări de pe flancul estic al NATO, dintre care aproximativ 1.000 vor fi repoziţionaţi în zilele următoare de la o bază din Germania în România.

Wall Street Journal şi CNN relataseră cu puţin timp mai devreme că preşedintele Joe Biden a cerut Pentagonului să desfăşoare peste 3.000 de militari pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni, într-o primă mişcare majoră a forţelor SUA în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei.

Militarii desfăşuraţi în Germania şi Polonia vor veni de la baza Fort Bragg din Carolina de Nord, iar contingentul care va veni în România face parte din batalionului de infanterie ”Stryker” din Germania.

Dintre cei aproximativ 2.000 de militari care vor pleca de la baza Fort Bragg vor ajunge în Polonia circa 1.700, ceilalţi 300 urmând să fie trimişi în Germania, conform unei surse din Pentagon citate de Reuters.

Aceste forţe trimise pe flancul estic al NATO ”nu vor lupta în Ucraina”, a precizat un responsabil militar american, potrivit AFP. ”Aceste mişcări nu vor fi permanente, ele răspund circumstanţelor actuale”, a mai precizat acesta.

Trupele SUA vor opera pe bază bilaterală în ţările unde sunt trimise, întrucât NATO nu a activat încă forţa de răspuns multinaţional.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut