Cioace la Satiricon – februarie 2015

cioace2Beneficiu

Mi-a spus, la Belu, cineva,

Din cei ce strîng la poartă birul,

Că-s buni şi morţii la ceva:

Pe ei se ţine cimitirul.

Efim Tarlapan

Părăsirea tradiţiei

La-nsurătoare, cu prudenţă,

Luai mireasa de pe grapă

Şi am crezut că mama crapă,

Văzînd c-avea experienţă!

Valentin Vişinescu

Aleşilor noştri

Vreţi să ieşiţi din faliment,

Cu-atîtea fapte de hoţie?

Scăpaţi de firma Parlament

Şi puneţi alta: Puşcărie.

Aurel Buzgău

Unitate familială

Elenei nu-i mai fac reproş

Că-i liberă, iar soţu-nchis,

De cînd, în fine, s-a decis

Să stea alături de Cocoş.

Eugen Albu

Testament

Din lume, înainte să dispar,

Umilit şi de hoţie şi de ură,

Vă-mpărtăşesc un gînd amar:

Mi-e tare dor de-o dictatură.

Viorel Cacoveanu

Elevi la barul de lîngă şcoală

Obosiţi de-atîta carte,

Pe cînd orele-s în toi,

Merg şi ei, că nu-i departe,

La o pipă, la un ţoi…

Genţiana Groza

România 2015

Într-o ţară de rahat,

Mostră de matriarhat,

Nu mai încetează cazna:

Şefa a luat-o razna!

Zeno Millea

Colegului Gârda, cîştigătorul trofeului de la Mizil

Acum, cînd ţi-a surîs norocul,

Precum Băsescu eu îţi spun:

”Petrică, tu eşti cel mai bun!”

(Chiar înainte să-i ia locul).

Radu Păcurar

La ştiri

E Elena numai har,

Ca mireasa-i la altar…

Coldea, însă, fără jenă,

Cred c-o va călca… pe trenă!

Barbu Bălan

Sfat pentru fraieri

Acei ce-şi caută nevastă,

Fecioară pură, cu dalbi sîni,

Să ştie c-o femeie castă

Mai rar găseşti azi la români.

Gavril Neciu

Primului ministru…

Încă stă la el în cuşcă,

Nici nu latră, nici nu muşcă,

Ci dă frumuşel din coadă,

Că mai are ce să roadă…

Teodor Capotă

Bărbatul ideal – autoepitaf

O viaţă-ntreagă a muncit

La caracterul meu nevasta

Şi-acu-s perfect, a reuşit!

E drept, abia pe lumea asta….

Petru-Ioan Gârda

Partide

Nici prieteni, nici duşmani;

Grupuri de rivali umani

Ce din legi culeg succese –

Interese!

Ana Marinoiu

Ordinea de drept

În România-i stat de drept?

Toţi hoţii azi se cred deştepţi

Şi drepţii – e un nou concept –

Să ia poziţia de drepţi!

Doina Miclea

Politicieni corupţi – după gratii

Au tot sărit din barcă-n barcă

Şi-ajung acum la locul lor;

Averea li-i intactă, parcă…

Eu am de-aici vreun ajutor?

Marius-Lucian Miclea

Îmbogăţiţilor peste noapte

Le-aţi pus poprire şi sechestru,

Oprobriu public şi-apoi restu’;

Ştiind că ăştia sînt duşmanii,

De ce nu le luaţi şi banii?

Gheorghe Mraişte

Globalizare

O ieşeancă, măritată

C-un oltean, însărcinată,

A născut un ardelean

Şi pe urmă un muntean…

Marian Popescu

Unui vitezoman

Un şofer extrem de-abil,

Îşi plăteşte-această faptă,

Cînd devine imobil

Luînd o curbă-n linie dreaptă!

Octavian Cordoş

Mulţumire

Mulţumesc lui Tatăl Nostru

Că,-nainte de Crăciun,

Ţara ne-a scăpat de-un monstru:

De-un pirat şi-un… căpcăun!

Vasile B. Gădălin

Schimbări politice

Jocul a-nceput să-mi placă:

Unul vine, altul pleacă;

Numai zarva este mare,

Că, în rest, nicio schimbare.

Gavril Moisa

Prefect înzăpezit

Sărmanul s-a pierdut pe stradă,

Se-ntîmplă des pe vreme rece;

Din Salvamont cîţiva să plece

Să-l cate-n munţii de zăpadă!

Tiberiu Bălcescu

Fabulă

Un fulg de nea, cam încrezut,

A tot plutit şi… a căzut;

La ce gîndea el cînd s-a dus?

O, Doamne, bine era sus!

Maria Ioniţă

Preşedinte onorific: Marian Popescu

Preşedinte – Eugen Albu

Secretar literar – Petru-Ioan Gârda

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.