Cine zice, ăla e!

RADU VIDA

 Standard and Poor’s. Parafrazînd,  dacă strănută ei, se cheamă că are guturai o ţară, un continent, o lume… Şi, în ultima vreme, cam strănută. Tuşeşte. Iar sputa acestei agenţii de rating ajunge să infesteze burse, bănci, economii mai mari sau mai mici.

Sînt foarte… ştiinţifici. Speculatori, aflaţi de cealaltă parte a baricadei. Independenţi. Dar şi dependenţi de ce şi cum în economia mondială. Trage aer în piept, notează şi degringolada se instalează. Neîncrederea prinde picioare. Iar banii se volatilizează de acolo de unde ştampila „pe rele” a instituţiei îşi pune amprenta. Veţi spune că n-are importanţă. Că-i putem ignora. Da. Numai că nu ne ignoră ei pe noi. Şi nici investitorii, cînd e vorba să audă că nu ne-am aliniat, că n-am făcu, că n-am respectat.

Acu’, că tot era zarvă pe pieţe mai mari decît a noastră, Standard and Poor’s ne-a degradat banii: BB+)B. În traducere liberă: junk, gunoi, material speculativ. Agenţia motivează gestul prin dependenţa sistemului bancar din România de băncile-mamă, cele mai influente dintre ele fiind instituţiile greceşti şi austriece.
Junk, zice.

Cică sîntem vulnerabili la şocurile externe, pentru că avem un grad înalt de euro-izolare a economiei. Aud? Da’ cine ne-a pus să vindem băncile? Ce zic eu: pus?! Ne-au obligat. Ne-au şantajat. Că nu ne vîră-n NATO, că nu ne bagă-n UE. Nu spun că aveam bănci pentru concurenţa cu ei. Spun doar că, atunci, acele bănci nu aveau datorii. Nici în ţară, nici prin străinătăţuri. Iar „grămada de fier vechi” lucra pentru export. Industria noastră era calată pe nevoile tuturor. Numai noi n-aveam de niciunele. Ş-apoi au venit neo-indicaţiile. De la Bruxelles, Paris, Berlin. Puteam să ne punem cu ei? Nu. A fost ca şi pe vremea începutului cooperativizării. Va fi bine, va fi miere, lapte, unt şi toate alea! Veniţi! Vă aşteptam! Şi, cînd ne-au prins la cotitură, ne-au obligat să avem Pib-ul aşa, inflaţie, pe dincolo, să cedăm din suveranitate, din economie, din agricultură, din… Şi… am cedat! În goana după firfirigi, am vîndut cele mai performante unităţi economice. Pe nimic! Banii s-au dus, nici noi nu ştim unde, şi am rămas fără locuri de muncă, fără export, fără…
Şi ne-am îndatorat.

Plătim în Lei şi povestim în Euro. Iar de cînd ne-am băgat slugi la FMI, ne fac ăia bugetul, ne taie din cheltuieli, ne dau cu ţîrîita şi ne trag de urechi ori de cîte ori nu sîntem cuminţi. Sau sîntem prea cuminţi.  Iar prietenii de la Standard and Poor’s? Pun biciul pe noi. Şi ne fac gunoaie. Cică datoria externă a României este pe un curs descendent, dar rămîne ridicată. Păi, cine a zis că aia nu-i ţară care nu-i datoare? Şi cine a venit cu tot felul de momeli în Euro? Şi cine a produs îngenunchierea populaţiei şi firmelor cu… buletinul. E uşor de constatat că nu mai avem aproape nimic. Că 85% din capitalul băncilor provine din investiţii străine. Da’, cui am făcut tot felul de facilităţi, în defavoarea amărîtului de întreprinzător român? Şi cine a dat năvală la borcanul gratis cu mierea din Ţărişoară?

Indiferent ce răspundeţi, e bine de ştiut că mai avem resurse. Că nu mai avem ce vinde. Aşa că, nu peste multă vreme, ne vom pune pe treabă. Aşa, încetuc-încetuc. Şi dacă nu ne mai şantajaţi, şi nu ne vîrîţi în ciorba cu Euro…
Iar în privinţa junk-ului, rămîne cum am spus în titlu.