Cine va fi noul Boc în PDL?

Ilie CĂLIAN

Poate că n-ar fi cazul să mai scriu  despre Emil Boc, în calitatea sa de  preşedinte al PDL, în condiţiile în care şi-a dat demisia şi chiar a anunţat că nu va mai candida la funcţii de conducere. Desigur, dacă nu i se va impune de către chiar membrii PDL, vrăjiţi de calităţile sale de conducător … (Şi iarăşi desigur, chiar în acest caz ar putea refuza.) Însă mă văd obligat să comentez băţoşenia cu care, chiar din postura de demisionar, transmite şi el, ca tutorele său, Traian Băsescu, “indicaţii preţioase” partidului.

Zicea Boc, cu o sfîntă mînie democrat-liberală, că partidul său trebuie să lupte şi să învingă USL pentru că, pînă la alegerile din toamnă, zicea Boc, USL a început să se comporte ca un partid-stat. Debunăseamă, comportamentul Guvernului Ponta trebuie urmărit cu atenţie critică. Însă ultimul om care ar putea avea obrazul să vorbească pe această temă – partidul-stat – este Boc, fostul preşedinte al PDL şi prim-ministru. E adevărat, nu e prima oară cînd Boc vorbeşte de funie în casa spînzuratului – propriul partid.

Dar Boc însuşi?! Nu este, oare, tocmai el cel care – încă din 2005 – trasa ca sarcină instalarea în toate funcţiile de stat a oamenilor credincioşi PDL, pentru ca aceştia “să facă politica partidului”?! Cum poate vorbi Boc de politica partidului-stat, cînd el însuşi a condus guvernul şi ţara prin ordonanţe de guvern, sfidînd Parlamentul?! Cum poate Boc să pretindă altora deplină corectitudine, cînd tocmai el este autorul a vreo 17 (mi se pare) acte legislative pe care Curtea Constituţională le-a declarat drept neconstituţionale?! Ar fi fost o dovadă de minim caracter ca Boc să-şi pună cenuşa-n cap şi să ne roage să uităm de toate astea – şi multe altele.

De altfel, chiar şedinţa de ieri a Consiliului Naţional de Conducere, care încearcă să salveze PDL de la catastrofă, este cea mai bună dovadă că Boc a fost şi un preşedinte de partid catastrofal, şi un prim-ministru catastrofal. Nu neg că, în spatele tuturor acestora se află Traian Băsescu. Dar nu uit că nici Boc, nici ceilalţi lideri ai PDL nu au fost obligaţi de nimeni să devină ceea ce ei au ajuns, cocoţaţi în posturi de care au ştiut să profite pentru ei, pentru cei apropiaţi lor, pentru clientela de partid.

Ce se va întîmpla cu PDL de acum încolo este greu de prezis. Dacă iniţial Convenţia Naţională Extraordinară, de alegere a noii conduceri, era prevăzută pentru 30 iunie, ieri unii din Consiliul Naţional de Conducere doreau să nu lase mai mult de trei zile pentru tras sforile. Cine de cine se teme? De vreme ce majoritatea celor prezenţi se teme, înseamnă că aceasta este “garda veche”, speriată că nou-veniţii în partid, susţinuţi de Băsescu (interesat de o “rotaţie a cadrelor”), vor prelua conducerea şi-o vor înlătura. Asta, pentru că, în realitate, monolitismul PDL a fost doar o solidaritate de găşti, care aveau la dispoziţie întregul avut al ţării. La această oră, sînt mai multe grupări în PDL. Mai întîi, grupul celor fugiţi de la PNL, cu Stolojan şi Stoica în frunte, şi care au fost tot mai marginalizaţi, pînă cînd cuvîntul lor nu s-a mai auzit, practic, deloc. Sînt, apoi, cei “vechi” – de la Berceanu la Blaga -, cărora li s-a înfipt în coaste noua generaţie adusă de Băsescu, de la Boc la Falcă, dar şi “fetele lui Băsescu” (Elena, Roberta, Sulfina şi celelalte). În fine, grupul aşa-zişilor “intelectuali”, gen Cristian Preda, Monica Macovei, Teodor Paleologu sau Teodor Baconschi (megalomanul care se crede “brand”).

Amînarea alegerii pînă la 30 iunie s-a făcut, se pare, din cauza nevoii ca noii aleşi în organele locale să aibă timp, în această săptămînă, să-şi instaleze echipele, acolo unde au cîştigat, şi să facă alianţe de supravieţuire în rest. Or, aceştia fac parte, în marea lor majoritate, din echipele mai vechi şi este greu de presupus că, odată instalaţi, vor dori o revoluţie în partid, schimbarea totală a echipei de conducere şi a spiritului acestuia – sau acestora. Şi, pînă la urmă, va accepta Băsescu – Zeus! – o conducere nou-nouţă din toate punctele de vedere?! Şi neşantajabilă?!