Cine sînt ăştia?

Chiar aşa, oare cine sînt ăştia?

Ăştia, care se înfăţişează lumii uşă de biserică, zici că li se rupe sufletul de mila semenului – uite-i cum şi în ce fel implementează regula morală pe care n-o au şi crezul care le lipseşte. Ea sau el par oameni serioşi, obsedaţi de bunătate, dar, vai: dacă nu-şi mîngîie vanitatea, încă şi încă o dată, e clar că au un interes major.

Ăştia, care se înfăţişează lumii mieluşei, sau chiar pisicuţe albe cu panglicuţe roz, de zici că-s nevinovăţia întruchipată – uite-i cum înşeală pe rupte, corup în neştire, au, desigur, amanţi şi amante secrete, căci Morala e, evident, pentru ceilalţi.

Ăştia, care se înfăţişează lumii eroi, luptători pentru adevăr şi dreptate, de zici că urgent se vor sui pe soclu, deşi unii chiar se şi urcă, uite-i cum nu-i preocupă decît interesul lor egoist pînă-n pînzele albe şi-n rest „după mine potopul!’’.

Ăştia, care se înfăţişează lumii taţi şi mame exemplare, de zici că Pedagogia mondială trebuie să-i includă, musai, în paginile ei – uite-i cum îşi cresc copiii, îi învaţă de mici de şpagă, de mită, de trafic de influenţă şi alte drăcovenii, de care cum să scapi, dacă le clonezi conştiincios la fiecare generaţie. Îşi pun copiii în posturi pentru care n-au nici har, nici competenţe, îi burduşesc cu case, maşini şi bani, de nu mai rămîne nimic normal în bietele progenituri, care habar n-au ce înseamnă viaţa reală. Nu-i vorbă, că şi Rousseau, care a scris tomuri de manuale despre cum se cresc copiii, pe ai lui i-a dat la orfelinat, dar, totuşi, în Istorie se găsesc şi atîtea exemple bune.

Ăştia, care se înfăţişează lumii torcînd firul pur al Iubirii, de zici că-s Romeo şi Julieta clonaţi – uite-i cum se-nşeală reciproc pe rupte, cum se mint, cum se bat, cum divorţează de-nnebunesc pînă şi statisticile, iar ţările civilizate sînt în top. Asta e moda! – oftează bunicii care rămîn ei să crească copiii, ce vor fi în veci marcaţi, aşa cum se întîmplă, întotdeauna, din păcate.

Ăştia, care se înfăţişează lumii ca fiinţe pline de credinţă, ce frecventează Casa Domnului şi-şi fac mereu cruci, de zici că-s sfinţi sau îngeri coborîţi pe Pămînt – uite-i pe unii cum mint de îngheaţă apele, cum bîrfesc, cum urăsc straşnic pe semenii lor, cei pe care Iisus ne sfătuia să-i iubim ca pe noi înşine. Iar Ştiinţa de ultimă oră, Neurologia şi Psihocibernetica, le dau perfectă dreptate: da, ura este o energie cu feed-back, extraordinar de periculoasă, care distruge în primul rînd pe emitent. Ea produce în somă, în timp, o chimie acidă care este propice bolii. Deci, nu ne mai mirăm că există azi atîta boală şi atîta nefericire pe lume. Pînă şi Natura e bulversată de urile noastre bezmetice şi, la fel, absolut toate echilibrele, căci totul e legat cu totul, asta e Legea.

Ăştia, care se cred puternici şi nemuritori, de zici că-s inconştienţa întruchipată – uite-i cît sînt de fragili, de-i doboară un virus microscopic, o criză oarecare, o vorbă oarecare, o încercare oarecare, o faptă oarecare, o conjunctură oarecare.

Şi, totuşi, cine sînt „ăştia’’?

Sînt eu şi tu, oricare, mai rar, mai des sau măcar o dată ori cîteodată, sînt ei şi ele, căci oameni sîntem.

Totul e să fii în stare să realizezi că greşeşti, să-ncerci să nu mai repeţi greşeala şi s-o îndrepţi, dacă poţi. Deşi, asta e discutabil, fiindcă sînt greşeli care au costat prea mult, care au supărat prea mult sau chiar au distrus prea mult, dacă nu de tot.

Asta e.

Şi exact asta n-ar trebui să uităm.

Stela-Maria IVANEŞ