Cine poate alege președintele României

Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale s-au deschis, duminică, la urne fiind aşteptaţi, în județul Cluj 608.455 de cetățeni cu drept de vot.

Cetăţenii pot vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; carnetul de serviciu militar.

Dacă alegătorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, iar dacă se afla în altă unitate administrativ-teritorială poate vota la orice secţie de votare.

Dacă alegătorul îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, în cazul în care alegătorul are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.

Cu urna specială pot vota alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, persoanele care în ziua votării se află în ţară şi care din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară nu se pot prezenta la secţia de votare, persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale.

Pot vota cetățenii români, care au vârsta de 18 ani, împliniți în ziua votului.

Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Votul pentru românii din străinătate a început vineri.

Pînă duminică dimineața, la ora 7, peste 273.000 de români şi-au exercitat dreptul de vot la secţiile de votare din afara ţării în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

De asemenea, românii din străinătate au putut vota la acest scrutin prin corespondenţă.

Secţiile de votare din ţară pentru turul I al alegerilor prezidenţiale se vor închide duminică la ora 21,00. Votarea poate fi prelungită până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.