Cine pe cine susţine?

RADU VIDA

Criza mondială pică la fix. Adică: neputinţa guvernamentală şi „indicaţiili” au un paravan. Duminică, la Bruxelles s-au întîlnit şefii de state din Europa. Şi au discutat. Zice că dl. Traian Băsescu a fost ignorat de liderii europeni, madama Angela Merkel a adus un ursuleţ de pluş pentru isprava tomnaticului Sarkozy… Mina însă a fost una sobră, s-au ţinut discursuri sforăitoare: Euro; Criză; Datorii suverane; Grecia; Fondul de stabilitate; Şi altele. Diverse, cum ar veni. Evident că aceste lucruri n-au fost dezvăluite cetăţenilor europeni. Ce ascunde darul german pentru Carla Bruni? Şi ce măgării intenţionează Franţa cu sateliţii ? Poate că nu vom afla niciodată. Pentru că şi liderii europeni au paravanul lor. Şi, dincolo de praful în ochii lumii, se ascund interese care depăşesc imaginaţia.

Nu vreau să trag în derizoriu o problemă importantă, care, pînă la urmă, afectează populaţia întregii planete. Dar nici nu pot să trec peste un banc lansat în Marea Britanie. Unul dintre supuşii Majestăţii Sale, deputatul Douglas Carswell, conservator de felul domniei sale a pus punctul pe „i”. Spunea domnia sa că o grămadă de Lire Sterline englezeşti susţin o monedă pe care englezii n-au adoptat-o şi n-o agreează: Euro! Şi, fără să apeleze la vestitul umor britanic, demnitarul spunea că vremea hotărîrilor ascunse ale unor politicieni a trecut, drept pentru care trebuie lărgită democraţia de-adevăratelea şi  întrebat poporul. Dacă mai vrea sau nu mai vrea să fie parte la un joc economic care destabilizează, pînă la urmă, şi Regatul Unit.

Veţi spune că nu este singurul sceptic sau chiar oponent al construcţiei europene, că, în pofida cîrcotaşilor, beneficiile UE sînt mai mari decît stricăciunile. Poate! Să analizăm, însă, ce căutăm noi la marele summit de la Bruxelles!? E drept: am spus cîteva adevăruri, că ne împrumutăm mai scump, că ţările mari nu iau hotărîrile juste, că am ajuns să plătim oalele sparte ale altora. Şi ce dacă?! Pe lîngă faptul că nimeni nu ne ascultă, e un adevăr că, fiind la coada plutonului, se aşteaptă de la noi obedienţă. Cocoşismele, vulgarităţile şi istericalele sînt taxate ca impertinenţă de către cei care ne-au îngăduit să ne ridicăm la a strînge fărîmiturile de la masa bogaţilor. Bogaţi care, se pare, cheltuie nu numai din veniturile lor, ci şi din ale celor săraci. Mica noastră contribuţie la UE este, cel puţin pentru noi, … mare, sumele care se scurg spre sacul fără fund nu par a fi rambursabile. Şi, iată, şi noi am ajuns în situaţia de a susţine o monedă pe care… n-am adoptat-o.

Putem adăuga, imediat,, „din fericire”, pentru că, imediat ce acest lucru se va întîmpla, ruina financiară va fi inevitabilă, iar calea de redresare imposibilă. Ba, se aude în tîrg, avem o problemă şi cu… recapitalizarea băncilor. Susţinerea euro se preconizează a fi făcută cu ajutorul pompării de bani în bănci falimentare (?!?), retrăgîndu-se de la săraci şi alimentînd pe bogaţi.  Asta, în condiţiile în care nici băncile de pe teritoriul României nu stau chiar bine. Ba, Franţa vreau ca şi fondul de stabilitate să fie un fel de bancă, unde să bage toţi, şi să ia cine poate… Franţa. Se opune Germania, care are, şi ea un plan B. Tot atît de mîrşav!

Runda I, de la Bruxelles a rămas, aşadar, nedecisă. Atîta doar că duumviratul Franţa-Germania s-a transformat în triumvirat. Şi Regatul Unit al Marii Britanii nu este un interlocutor de păcălit. N-o să stingă Regina Elisabeta I  lumina la Palatul Buckingham, doar pentru a avea cu ce se zbengui fetiţa lui Carla Bruni pe pajiştile de la Elisée! În traducere: nordul morocănos nu vrea să plătească destrăbălarea latină a sudului!