Cine-i opreşte?

Radu VIDA

La modul serios, cred că nimeni nu s-ar opune dezvoltării localităţii în care s-a născut şi a trăit. Din contră. Cred că fiecare şi-ar dori ca, oraşul lui să fie cel mai frumos, cel mai curat, cel mai…SF. De ce nu? Chiar ar merita să devansăm monotonia creşterii fireşti, să sărim etape, să ajungem, la fantasmele care împînzesc Tokyo, sau Amsterdam, New York, sau…

Am văzut un reportaj din capitala Ţării Soarelui Răsare. Şi am urmărit, cu precădere, cum arată străzile, utilităţile, clădirile şi numai pe urmă reţeaua incredibilă de transport, strălucirea vieţii de noapte, viaţa tumultoasă ş.a.m.d. Şi – repet – aş vrea ca şi oraşul meu să arate la fel. Sau măcar să începem să ne gîndim că, la o vreme, vom putea să-i ajungem, să concurăm, să-i întrecem, chiar.

Trebuie însă să revenim cu picioarele pe pămînt. Şi s-o luăm, cătinel, de la Centrul de Artă şi Cultură Japoneză pînă la sensul giratoriu de pe str. Primăverii-Izlazului. Ca după bombardament! Iar „trotuarul” ce şerpuieşte pe sub Nodul N e o cărăruie, plină de tină, gropi desfundate şi mizerie groasă, ce ţine, de-acu, de… istorie. Vă pot propune şi alte zone de plimbare, unde, în loc de linişte şi bună dispoziţie, puteţi intra în fundalul filmelor horror. Str. Ilie Măcelaru, bunăoară. Proaspăt renovată, bibilită, cică, toată vara şi toamna trecută. Surpriza? Dacă înainte a avut un fel de trotuar, acum n-are. Deloc. Mai spun? Poate ar trebui amintit faptul că tot oraşul e scorojit, îmbîcsit, culorile îmbătrînite. Asta ca să nu mai vorbim de străzile care au aspectul şi utilităţile secolului al XVI-lea. Cu clădiri scufundate în pămînt (str. Moţilor), cu clădiri ocupate de conaţionali, locuind fără forme legale, şi fără un minim de bun simţ (str. Dorobanţilor) în ceea ce priveşte gospodărirea unui lăcaş. Asta ca să nu spun mai mult şi să compar traiul vechilor oraşe medievale, aflate în pragul declanşării ciumei bubonice (Pata Rît). Sau, mai aproape de sufletul Centrului (Iuliu Maniu ori Scorţarilor).

Ei, bine, în acest oraş al contrastelor, cum este Cluj-Napoca, unii s-au gîndi să traverseze spre Turda, pe sub Feleac. Şi, în eventualitatea că nu le vine în cap Miceştiul, cu case şi lacuri cu tot, să ajungă în bătrîna Potaissa cu 5 minute mai repede. Sperietura a trecut, pentru că s-a schimbat… modificarea. Iniţiatorul, adică. Acu’, de vreo două mandate se vîntură ideea Someşului Navigabil. Şi, mai nou, a unui Monorai. Sau Metrou.

Aţi găsit în acest colţ de pagină tot felul de argumente pentru care asemenea megalomanie, cu Samus personaj principal, nu se justifică. Chestia cu monoraiul e mai veche. Şi, pînă să ne plimbăm deasupra Someşului, s-a realizat tramvaiul. Care, între noi fie vorba, a devenit inutil şi neprofitabil, cred, din moment ce Platforma industrială CUG a murit demult. Şi nici că are şanse să renască!

Oraşul cultural Cluj-Napoca nu are o Filarmonică. Cu toate că munca a zeci şi zeci de oameni a fost canalizată spre acest obiectiv. S-a prăduit, însă, Casa de cultură municipală. Nu s-a reuşit construirea unui spital de urgenţă multifuncţional. Cu toate că, şi în acest caz, mulţi oameni, tăietori de frunze la cîini, au făcut schimb de teren cu Armata, au proiectat, au păpat o grămadă de bani de pre şi post fezabilitate.

Mă întrebam dăunăzi, retoric,desigur, dacă n-am putea trimite pe toţi consilierii locali, în frunte cu primarul, viceprimarii şi sectorul de urbanism la ţară. Acolo să propună şi să aprobe (dacă nu să şi execute cu forţe proprii) Zgîrie Nori (de… 25 de etaje, ca-n Ilf şi Petroff), Mono drăcii, cu care să călătorească spre Rai-ul sub pămîntean (ca-n Jules Vernes) sau alte şi alte bazaconii. Iar cel mai mare coşmar al lor să fie (cînd se trezesc cu mîna în oliţa de noapte) că toate prostiile astea s-au făcut…

Pe banii lor!