Cine este responsabil de accidentul de la Sala Polivalentă

Accidentul de sîmbătă seara de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca cînd un copil de nouă ani a căzut în gol de la o înălţime de cinci metri, pune în discuţie calitatea lucrărilor acestui obiectiv, care a costat aproximativ 70 de milioane de lei. Surse din conducerea societăţii care administrează acest obiectiv susţin că spaţiul prin care a căzut copilul se datorează unui defect de construcţie. Aceleaşi surse spun că firma care a construit Sala Polivalentă a fost sesizată de mai bine de un an cu privire la această defecţiune, însă problema a rămas neremediată.

Pompierii clujenii susţin că, din punct de vedere al securităţii la incendiu, acest obiectiv a primit autorizaţie de funcţionare. Purtătorul de cuvînt al ISU Cluj, Andrei Biriş a declarat pentru Făclia că autorizaţia eliberată pentru Sala Polivalentă vizează doar securitatea la incendiu. ‘’Noi am verificat căile de evacuare, acestea au fost în regulă, fluxurile de evacuare. Chiar dacă există elemente de siguranţă, nu doar ISU certifică siguranţa’’, a spuns Biriş.

Lucrările la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au fost executate de firma CON-A, în urma a două licitaţii controversate.

Prima licitaţie organizată de municipalitate pentru construirea Sălii Polivalente a avut loc în 2012. Atunci au depus oferte CON-A (aproximativ 50 milioane lei), Dafora (aproximativ 88 milioane lei) şi ACI( 91 milioane lei). Primăria a ales cîştigătoare firma CON-A, pentru că a avut cea mai mică ofertă financiară. Constructorul a demarat lucrările de execuţie, însă, în 2012, în luna martie, instanţa Curţii de Apel Cluj a dispus reanalizarea de către municipalitate a ofertelor depuse la licitaţie pentru execuţia lucrărilor şi rezoluţionarea contractului cu CON-A . Printre motivele care au stat la baza deciziei instanţei s-a numărat faptul că firma CON-A nu a respectat caietul de sarcini. O neregulă în acest sens a fost chiar la acoperiş. ‘’Nu se respectă cerinţele în ceea ce priveşte învelitoarea din tablă de cupru, materialul ofertat este tip tablă cupru, în loc de tablă cupru. Nu se respectă cerinţele în ceea ce priveşte sistemul de preluare a apelor pluviale’’, argumentau apărătorii de la ACI, firmă care a participat la licitaţia pentru construirea Sălii Polivalente.

După decizia instanţei, Primăria, în loc să respecte decizia instanţei, a decis să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea construcţiei. Totodată, pentru a nu se degrada construcţia făcută pînă în martie 2012, s-a dispus efectuarea unor lucrări de conservare. Aceastea au fost realizate tot de CON-A şi au costat 4,8 milioane de lei.

În 2013 însă, municipalitatea a demarat procedura de organizare a licitaţie pentru finalizarea edificiului. În acest sens, a fost întocmit caietul de sarcini, însă mai multe firme interesate să facă lucraea l-au contestat. Printre firmele care au avut obiecţii s-au numărat TCI-Modern Bau şi Cortina 2000. CNSC a admis contestaţia formulată de TCI-Modern Bau, dispunînd reluarea procedurilor de achiziţie. Astfel, municipalitatea s-a conformat deciziei CNSC şi a trecut la organizarea unei noi licitaţii. În cursă s-au înscris CON-A şi Strabag. Potrivit municipalităţii, firma Strabag SRL a propus un preţ de realizare a lucrărilor de 43.224.020 lei fără TVA, inclusiv cheltuieli ‘’diverse şi neprevăzute’’, iar CON-A a venit cu oferta de 34.914.326,57 lei fără TVA, la care se adaugau cheltuieli ‘’diverse şi neprevăzute ‘’în suma de 1.640.973,34 lei fără TVA, rezultînd valoarea totală de 36.555.299,91 lei fără TVA. Valoarea estimată în caietul de sarcini a procedurii a fost de 35.138.188,45 lei fără TVA. În urma evaluării, oferta Strabag SRL a fost declarată inacceptabilă, fiind mai mare cu peste 23% decît valoarea estimată a procedurii, aceasta fiind respinsă ca inacceptabilă. Conform criteriului de atribuire ‘’preţul cel mai scăzut’’, ofertantul desemnat cîştigător a fost asocierea CON-A cu Nisal şi InterSport.

Sala Polivalentă au fost dată în folosinţă în octombrie 2014, însă de atunci, din cauza acelui spaţiu, la tribuna retractabilă s-a înregistrat o serie de incidente. Într-un astfel de incident a fost implicată o femeie, care a alunecat în acel spaţiu şi a rămas ssuspendată între tribuna retractabilă şi perete. Atunci, mai mulţi suporteri au cerut conducerii Sălii Polivlente să ia măsuri pentru a preveni alte accidente, însă nu s-a făcut nimic.
C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.