Cine a cîştigat – Băsescu ori Năstase?

Ilie Călian

După numeroase umilinţe, Adrian Năstase a fost eliberat din închisoarea la care a fost condamnat în urma unui scandalos proces politic. Scandalos – pentru că înşişi cei care l-au condamnat au recunoscut că nu există dovezi clare din punct de vedere juridic pentru a-l condamna, dar, spuneau ei, e firesc să fie aşa, întrucît fusese prim-ministru. Asadar, de azi încolo, orice demnitar ar putea fi trimis în închisoare de la bun început- întrucît Justiţia n-ar putea găsi dovezi pentru eventualele matrapazlîcuri pe care le-ar putea face! Că a fost un proces eminamente politic o dovedeşte faptul că prin acea sentinţă i s-a interzis dreptul de a alege şi a fi ales timp de doi ani după executarea pedepsei, care ar fi expirat în 20 iunie 2014. Adică, cu circa şase luni înainte de… viitoarele alegeri  prezidenţiale. Aşa stînd lucrurile, Adrian Năstase va putea reintra cu drepturi depline în viaţa politică abia în 20 iunie 2016. Motivul este clar: Băsescu s-a asigurat că duşmanul său nu-şi va putea lua revanşa în anul în care el va pleca de la Cotroceni.

Din acest punct de vedere, Băsescu poate jubila. Însă, dacă acum, el, Băsescu, este un personaj politic nu doar “epuizat”, ci dispreţuit şi urît de o mare parte a populaţiei (după un recent sondaj, s-ar bucura de doar 8% la “încredere”), la eliberarea sa din închisoare Adrian Năstase este o voce publică ascultată şi respectată – mult mai mult, presupun, decît dacă ar fi rămas în fruntea Puterii şi, inevitabil, şi-ar fi “uzat” o parte din prestigiu. De altfel, chiar Băsescu, simţind opinia publicului, declarase, la un moment dat, că Adrian Năstase a fost cel mai bun prim-ministru (declaraţie de conjunctură: ulterior l-a “reevaluat” pe Boc, care ar fi cel mai bun), pentru ca recent să spună că Năstase poate să revină în viaţa publică, pentru că ar fi fost condamnat doar pentru nişte găinării.

Nu ştiu cît de mare va fi fost, prin 2004, antipatia lui Năstase faţă de Băsescu, dar ura acestuia faţă de Năstase era mare şi a tot crescut. Îmi pot imagina cum simpla prezenţă fizică – ori doar în imaginaţia lui Băsescu – îi va fi creat acestuia valuri de ură. Era nu doar concurat la preşedinţie. Era complexat de un om care îi era superior în toate (înafara capacităţii de a urî fară limite): în cultură, în spirit, în maniere, în inteligenţă. Iar aşa ceva Băsescu nu poate ierta. Iar odată ambalat în realizarea mecanismului prin care să-l “distrugă” pe Năstase, Băsescu nu s-a mai putut opri: îi lipseşte autocontrolul.

De altfel, aceeaşi incapacitate de a-şi stăpîni ura l-a adus şi în situaţia de a fi dispreţuit de marea majoritate a intelectualităţii, care, va amintiţi?, îl adula prin 2004, grupată în felurite “societăţi civile”, care îl prezentau ca pe veritabilul campion al democraţiei. Aceeaşi incapacitate de a-şi stapîni  – sau măcar de a-şi ascunde ura- l-a adus în situaţia de a fi atacat de o bună parte a presei, care, o vreme, l-a idealizat. Desigur, cel mai “frumos” exemplu este acela al unui trust de televiziune: atacurile directe ale lui Băsescu la adresa acestuia, culminate cu pretenţia de a interzice el, preşedintele, cetăţenilor României să-i urmărească emisiunile, s-au transformat în cea mai eficientă (şi încă gratuită) reclamă, sporind permanent audienţa trustului. Aceeaţi incapacitate de a-şi stăpîni ura faţă de cei care nu-i execută ordinele”întocmai şi la timp” l-au adus în situaţia în care poliţiştii i-au strigat “Ieşi afara, javră ordinară!”, iar el s-a răzbunat apoi pe Poliţie, în dauna serviciilor pe care aceasta ar fi trebuit să ni le facă. La fel cum s-a răzbunat pe profesori şi pe medici – pentru simplul motiv ca îi sînt superiori.

Victimele urii lui Băsescu sînt atît de multe, încît astăzi a ajuns firesc să te fereşti de laudele lui Băsescu. În cazul lui Năstase avem de a face cu o ură pe care o putem explica, psihologic, cu destulă uşurintă. Dar cu fostul rege Mihai ce putea să aibă, personal? Acesta nu-l concura personal la preşedinţie şi nici nu se putea întrezări vreo şansă pentru instaurarea monarhiei. Nu va fi fost nimic altceva decît, probabil, acelaşi complex de inferioritate, dublat de o puternică tensiune paranoidă, care l-au făcut să lovească, murdar, în persoane şi categorii profesionale care îi sînt superioare. Pe moment, Băsescu a înregistrat”succesuri”. Dar, pînă la urmă, nici un personaj politic n-a “ieşit” mai umilit decît Băsescu din asemenea lupte, pe care le-a început murdar şi le-a continuat şi mai murdar.