Cine a audiat o dată Bolero-ul…

Nu se poate să nu se îndrăgostească de el! Seara de vineri în compania Filarmonicii de Stat „Transilvania” și a artiștilor invitați ne-a delectat cu trei momente muzicale de referință, totul culminând cu lucrarea Bolero semnată Maurice Ravel, un adevărat regal de artă interpretativă.

În mod evident, Gregory Vajda a reușit să impună, de la pupitrul dirijoral, o amprentă personală prestației de la finele săptămânii trecute. Remarc expresivitatea, flexibilitatea, intervențiile ferme și convingătoare.

Fără îndoială, prima alegere pe afișul filarmonicii clujene (mă refer la Concertul pentru vioară de György Ligeti) i-a făcut pe cei prezenți martorii unui exercițiu temeinic de virtuozitate, din partea membrilor Orchestrei, a solistului invitat, Barnabás Kelemen, și deopotrivă a dirijorului. O muzică a contrastelor, în care nuanțele de lirism calm au concurat cu vibrațiile energice într-un tempo neobosit, la fel diversitatea instrumentală cu bogăția tehnicilor interpretative. Momente solistice armonioase, evidențierea particularităților sonore.

Al doilea moment al serii a inaugurat repertoriul din creația raveliană, prilej cu care am intrat, realmente, într-o atmosferă de sărbătoare, pe acorduri romantice, pline de eleganță, cum de altfel se preconiza încă de la momentul dezvăluirii programului.

Cine a ascultat o dată Bolero-ul, nu se poate să nu se îndrăgostească de el. De ritmicitatea sa inconfundabilă, în chiar linia uniformă pe care compoziția o urmează (inițial muzică de balet pentru orchestră în Do major, scurtă modulație în Mi major; operă într-un singur act). Șarm, eleganță, farmec al unei alte epoci, sonorități hispanice…În aceeași notă dansantă deschisă de Valsurile nobile și sentimentale, mult așteptatul „deznodământ” muzical a încheiat seara într-o notă antrenantă, într-un crescendo progresiv, trezind la viață, treptat, din ce în ce mai multe instrumente (la cvartă, octavă), evoluția fiind punctată de tensiunea accentuată din final.

Despre violonist, cuvinte de laudă, aplauzele frenetice spun totul, nu mai puțin de trei bis-uri, toate memorabile – Bartok, Bach, Paganini. Tehnică, energie, lejeritate în mișcări, un mod aparte de a simți și a transpune muzica și un public – deși nu extrem de numeros – extrem de încântat!

Închei prin a spune că toate aceste motive sunt mai mult decât suficiente să aplaudăm încă o dată talentul și efortul orchestrei clujene și al invitaților, prin a spune că cei care au ales și de această dată să dea curs invitației Filarmonicii nu au avut ce regreta!

Iulia GHIDIU

Foto: Bogdan Meseșan