Cine a apărat România în dosarul Roșia Montană de la Washington

Procesul dintre Gabriel Resources și România a fost înregistrat la curtea de arbitraj de la Washington „International Settlement of Investment Disputes” – ICSID. Curtea face parte din Grupul Băncii Mondiale. Compania care ar fi urmat să exploateze resursele de aur de la Roşia Montană, a solicitat despăgubiri de 6,7 mld. euro pentru eşecul proiectului. 

România a fost reprezentată în litigiul cu Gabriel Resources de către consorţiul format din casa elveţiană de avocatură Lalive din Geneva şi firma românească Leaua şi Asociaţii. Casa elvețiană de avocatură a primit 58,7 milioane de lei, 40.162 de dolari și 90.095 de euro din partea statului roman.

Alte 2,2 milioane de euro, 1,77 milioane de lei și 1,8 milioane de dolari au fost cheltuite pentru plata experților care au susținut poziția României în cauză. Este vorba despre cinci experți români și șase experți străini, plătiți cu sume cuprinse între 197.353 lei și circa 2 milioane de dolari. De asemenea, 1 milion de dolari au fost taxele percepute de tribunal.

De cealaltă parte, acţionarul majoritar al RMGC i-au angajat americanii de la White&Case şi pe avocaţii români de la Ţuca Zbârcea şi Asociaţii. Casa de avocatură din SUA a fost plătită cu 47,1 milioane de dolari, în timp ce avocații români au primit aproximativ 9 milioane de dolari.

Arbitrajul a fost prezidat de elveţianul Pierre Tercier, după ce chinezoaica Teresa Cheng a demisionat. Arbitrul ales de Gabriel Resources este argentinianul Horacio Grigera Naon, iar arbitrul desemnat de România este australiano-elveţianul Zachary Douglas.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut