Cinci medalii pentru sportivii clujeni la Europenele de Culturism și Fitness

Campionatele Europene de Culturism și Fitness desfășurate la Santa Sussana, în Spania s-au încheiat cu cinci medalii pentru sportivele de la ”U” Cluj, componente ale echipei României.

Alina Așchilean a câștigat, împreună cu Camelia Ștefan din Constanța, medalia de argint în proba de perechi Fitness Challenge Speed Fit Silver Level pentru ca apoi, împreună cu mureșeanca Oana Vasilescu, să repete performanța la Fitness Challenge Speed Fit Gold Level. La rândul ei, Mădălina Stanca a intrat în posesia medaliei de bronz la categoria Fit Model junioare și a ocupat un merituos și dătător de speranțe loc 5 la Bikini fitness senioare.

Aceste medalii se alătură celor de aur cucerite anterior de Mădălina Stanca la Bikini Fitness junioare 160 de centimetri și de Alina Așchilean la Fitness Challenge Speed Fit Bronze Level, rezultate cu care Clubul Sportiv Universitatea a contribuit consistent la clasarea României pe primul loc în ierarhia pe națiuni.

BT Arena din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 15-19 mai, Campionatul Național de Culturism și Fitness.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut