Cinci întrebări legate de pactul de creştere

Le Figaro

1. Ce se înţelege prin pact de creştere?

Obiectivul unui pact de creştere este să contracareze, la nivel european, efectele negative ale politicilor de austeritate. Potrivit definiţiei preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, este vorba de găsirea mijloacelor de consolidare a potenţialului productiv al fiecărei ţări. Altfel spus, trebuie aplicate reforme structurale de natură să “faciliteze activităţile întreprinzătorilor”, deoarece “crearea de noi întreprinderi şi de locuri de muncă este crucială”.

Conform lui François Hollande, nu este vorba de renunţarea la acest tratat atît de dur negociat în 2012, ci de adăugarea unei dimensiuni de creştere. Noul preşedinte doreşte în primul rînd aplicarea unor “proiecte de infrastructură”.

Noul şef de stat doreşte, de asemenea, creşterea fondurilor Băncii Europene de Investiţii (BEI), ceea ce este deja în faza de negociere la Bruxelles. Această bancă publică de dezvoltare investeşte mai ales pe termen lung în proiecte de infrastructură. “Ar trebui ca banii din fondurile structurale, puţin folosite acum – deoarece statele trebuie să co-investească şi nu deţin mijloacele în acest sens – să fie şi ei redirecţionaţi pentru finanţarea creşterii”, se spune în cadrul Partidului Socialist (PS).

Aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivel european, care nu ar avea impact negativ asupra activităţii, ar servi şi ea la finanţarea unor proiecte.

2. Care sînt ţările interesate să negocieze pactul de creştere?

Unele ţări au opinii diferite despre finanţările care pot alimenta activitatea. Dar, “în principiu, este greu pentru o ţară să spună că este împotriva creşterii. Trebuie să ai speranţă”. Portugalia, Spania, Grecia, dar şi Olanda, adică ţările din zona euro aflate acum în recesiune, văd cu ochi buni această gură de oxigen. Chiar şi Germania, ale cărei exporturi stagnează din cauza efectelor măsurilor de austeritate din aceste ţări, începe să fie interesată. Strategia politică a lui François Hollande privind piaţa franceză a muncii şi protejarea puterii de cumpărare ar putea deci să devină un punct sensibil al negocierii.

3. Ce spune Germania?

Berlinul este în mod tradiţional în favoarea reformelor numite “structurale”. Germania ţine mult la un lucru: ea nu vrea ca creşterea să se relanseze în detrimentul echilibrului finanţelor publice, prin planuri de relansare, aşa cum s-a întîmplat în 2009. Germania refuză să-şi fragilizeze economia şi credibilitatea pe piaţa datoriilor prin mărirea cheltuielilor. Luni, purtătorul de cuvînt al cancelarului Angela Merkel a fost categoric: “Nu este posibilă renegocierea pactului bugetar”, care a fost deja semnat de 25 din cei 27 de membri au Uniunii Europene şi care permite consolidarea disciplinei de gestionare a finanţelor publice.

4. Ce consecinţe poate avea pactul de creştere asupra francezilor şi europenilor?

Dacă se ia o decizie europeană la summitul european al şefilor de stat şi de guvern din 30 iunie, nu trebuie să ne aşteptăm la efecte de la 1 iulie! Pe de altă parte, fondurile vor fi destinate prioritar ţărilor aflate în mare dificultate şi mai puţin Franţei. În pofida acestui fapt, iniţiative privind BEI sau fondurile structurale nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra creşterii în Uniunea Europeană. Cele 350 de miliarde de euro alocate fondurilor structurale şi BEI nu au reprezentat, pe o perioadă de cinci ani, decît 0,3% din PIB-ul zonei.

5. Banca Centrală Europeană ar putea participa la relansare?

Socialiştilor francezi le-ar plăcea ca BCE să joace un rol mai mare în relansarea economiei. În perioada imediat următoare, Banca Centrală Europeană nu va face nimic excepţional. Ea ar putea pur şi simplu să continue aplicarea unei politici monetare flexibile de relansare a cererii. Acest lucru va contribui la redresarea băncilor, ceea ce le va permite să crediteze mai mult particularii sau întreprinderile. Problema este că acestea din urmă nu au încredere în economie şi nu solicită deci decît puţine credite.