Cinci competiții naționale pentru elevi, organizate anul acesta de Inspectoratul Școlar Județean Cluj

În acest an școlar, în organizarea MEN și a Inspectoratului Școlar Județean Cluj, la Cluj-Napoca se vor desfășura cinci olimpiade naționale și concursuri pentru elevi.

Potrivit celor declarate pentru Făclia de inspectorul școlar general Valentin Cuibus, în perioada 22-26 aprilie, la Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” se va desfășura Olimpiada de Industrie alimentară, cu participarea a circa 200 de persoane – elevi și profesori însoțitori, de la licee industriale din țară.

În perioada 26-28 aprilie, aproximativ 150 de elevi și 35 de profesori însoțitori vor participa, la Liceul Unitarian „Janos Zsigmond”, la Concursul național de istorie și tradiții ale minorității maghiare din România. Concursul este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Istorie și Filosofie.

Cea de-a treia competiție, „Made for Europe”, care constă în prezentarea, de către școlile participante, a unor produse finale rezultate din proiecte finanțate prin programe europene și evaluarea lor de către o comisie centrală, se va desfășura în perioada 17-21 aprilie, cu participarea a 145 de elevi, 42 cadre didactice și 27 de membri ai comisiei naționale de evaluare.

Concursul național de fizică și chimie pentru copii din mediul rural se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 22-26 iulie, cu participarea a 123 copii, 41 de însoțitori și 30 de cadre didactice din comisia de evaluare.

Ultima competiție este Olimpiada națională de limba rusă, organizată la Cluj la solicitarea UBB, în baza parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Vor participa în jur de 60-70 de elevi din zonele în care se mai predă limba rusă în școli, evaluatorii fiind, toți, de la UBB.

Conform declarației inspectorului școlar general Valentin Cuibus, participanții la toate aceste competiții vor fi cazați la hotel.

„Vom merge pe varianta pe care am mers în fiecare an, de a le asigura copiilor acestora de excelență – pentru că sunt copiii de excelență, indiferent că discutăm de copii din urban ori că discutăm de copii din rural – condiții decente de cazare și masă. Nu îi vom caza la internat, ci la hotel, și vom avea în aces sens și sprijinul Consiliului Județean Cluj, care va participa la organizare, și sper că și sprijinul Consiliului Local. Dorim să le asigurăm acestor copii condiții cât mai bune și să le asiguărm și un program distractiv, să organizăm pentru ei câte o excursie, pe perioada cât vor fi aici, în afara concursului propriu-zis, în așa fel încât să rămână cu amintiri plăcute, să nu uite că au fost la Cluj” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul școlar general Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.