Cîini

RADU VIDA

Asemenea porcului, cel mai bun prieten al omului are conotaţii dintre cele mai ciudate. În recenta dispută a băncilor, am auzit expresia „cîinii de bancheri”. M-am străduit să-i aflu etimologia, ca să spun aşa, să dibui pelicula subţire care acoperă realitatea de indignarea generală.

Criza, bat-o vina! Ea pare să fie vinovată pentru toate disfuncţiile care au apărut, apar şi vor apare în societatea noastră. E bine, măcar, că avem pe cine/ce da vina! E o uşurare psihologică de-a dreptul reconfortantă. Revenind, trebuie să constat că şi în acest domeniu, al băncilor, am pierdut „bătălia”. Sigur că există reglementări, sigur că e convenabil ca, dintr-o dată, instituţii potente să construiască aşezăminte impresionante, care să domine, prin forţa şi modernitatea lor, noua religie a lumii: Banul! Pe de altă parte, ar fi fost în beneficiul nostru să nu ne lăsăm doar pe mînă străină.

Să nu devalizăm ceea ce aveam (Banca Agricolă, Banca Religiilor, Banca de Comerţ Exterior) şi să capitalizăm ceea ce ne-a mai rămas (CEC Bank). Ne-am lăsat însă „pe mîna lor”, am luat credite în draci şi, iată, a venit scadenţa. Pînă aici pare totul în firea lucrurilor, pentru că, nu-i aşa, trebuie să-i înţelegem şi „pe ei”: sînt în criză! Da.
De acord. Dar băncile străine (austriece pentru început, dar şi alţii) au anunţat că nu vor mai trimite bani pentru sucursalele din străinătate. Şi că procesul de creditare să va desfăşura (firesc, zic eu) doar din sumele atrase de pe piaţa locală. Cu altceva nu pot fi eu de acord. Nu-i vorba de capra vecinului, dar nu s-a vorbit nici o clipă despre transferurile de bani de la băncile mamă către sucursalele lor din Occident! Doar ţările năcăjite au parte de un asemenea tratament. A venit haita şi s-a hrănit bine de tot pe meleag. Iar acu’, că-i vreme de bejenie, muşcăm mîna care ne-a hrănit! Numai cîinii cei vagabonzi şi făr’ de stăpîn poate face aşa ceva.

Să muşte preferenţial, vas’zică! Cîini au fost şi sînt încă politicienii. Asta pentru că , realmente, nu trebuia să ajungem aici. Ceea ce au făcut ei în ăşti 22 de ani n-ar face nici un patruped. Oricît de decrepit, cîinele mănîncă, se satură şi îşi îngroapă osul. Pentru vremuri mai nesigure. Nu şi politicienii. Fiecare tură a venit la putere, a jefuit, a vîndut şi a înstrăinat, fără să se gîndească că, la un moment dat nici ei nu vor mai avea ce fura. Ce vinde. Ce înstrăina. La costum şi cravată, dar în patru labe, au lătrat la televiziuni despre cît de minunat ne va fi, dacă îi lăsăm pe ei să găsească calea. Aşa s-au dus, spre buzunarul propriu sau al altora,  valori din patrimoniul naţional, flotă, fabrici valabile, bănci,  oameni…

Am lăsat la sfîrşit cîinii-cîini, pentru că şi ei au o problemă. Legea eutanasierii s-a adoptat (prost, bineînţeles!), responsabilităţile sînt pasate pe instituţii şi persoane cu temperamente volatile, subliniind deja vechiul „ca la noi la nimenea”.  Este de neînţeles cum autoritatea nu-şi poate îndeplini funcţiile, nici măcar în acest domeniu colateral să-i spunem. Cum n-o putem lua de la capăt, cu patrupede curate, adoptate, îngrijite… omeneşte. Şi cum, din cauza a trei babe ştirbe, ne complacem în laşitate, jeg şi promiscuitate.

Dar bancheri, politicieni sau cîini comunitari, spun, trecînd rîul uitării din infern (Lethe), că usturoi n-au mîncat, aşa că… Vita sine labe – viaţă fără de pată, am zice noi, astăzi.