Ciclism / Froome promite spectacol în munţi

Luni este zi de pauză în „Marea Buclă”, iar caravana cicliştilor a făcut popas la Annecy, în sud-estul Franţei, la 35 de kilometri de Geneva. Descrisă de Raoul Blanchard drept „perla Alpilor francezi”, Annecy are aceeaşi populaţie de aproximativ 125.000 de locuitori. Pauza impusă de organizatori este mai mult decât benefică având în vedere că de marti se intră în munţi. Specialiştii sunt de părere că Turul Franţei abia de-acum începe şi este de aşteptată replica englezului Chris Froome, care până acum a stat cuminte la cutie, pedalând la relanti. Etapa de duminică n-a avut la fel de mulţi spectatori, întrucât s-a derulat la concurenţă cu finala Campionatului Mondial de fotbal, dintre Franţa şi Croaţia. Rutierii au pedalat pe o distanţă de 156,5 kilometri, între Arras şi Roubaix. Protagoniştii cursei au fost belgienii, care au antamat cinci din primele zece locuri. Dar victoria i-a revenit germanului John Degenkolb, un ciclist experimentat, în vârstă de aproape 30 de ani, un vulpoi „bătrân”, aflat la primul succes de etapă în Turul Franţei. Pe locul secund s-a clasat actualul deţinător al tricoului galben, belgianul Greg Van Avermaet, care şi-a mărit la 43 de secunde ecartul în clasamentul general provizoriu faţă de galezul Geraint Thomas. În top 10 a apărut Chris Froome, aflat la un minut şi 42 de secunde de lider. Etapa de astăzi propune prima căţărare de categoria 1 (Col de la Croix Fry), iar rutierii vor pedala la o altitudine de 1477 metri, pentru ca în ultima parte a zilei să urce la 1618 metri (Col de la Colombiers).

 

 

Din istoria „Marii Bucle”

1969 este anul în care legendarul ciclist belgian Eddy Merckx câştigă pentru prima dată Turul Franţei. Avea să o mai facă de patru ori. El devine al doilea rutier care se impune de patru ori la rând în „Marea Buclă”, după francezul Jacques Anquetil. La ediţia din 1969, Merckx a câştigat şase etape, din care trei în munţi. Merckx a luat startul în Turul Franţei după scandalul de dopaj din „Il Giro” (Turul Italiei). Merckx a triumfat pentru ultima dată în Turul Franţei în 1974, când circuitul a cuprins pentru prima dată o etapă în Anglia, la Plymouth. Merckx a câştigat atunci nu mai puţin de opt etape. Merckx are 73 de ani şi a câştigat în total 34 de etape în „Marea Buclă”, 24 în Turul Italiei (Il Giro) şi şase în Turul Spaniei (Vuelta).

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.