Ciclism / Azi e pauză în Turul Franţei

Ne aflăm în ultima săptămână a Turului Franţei, ediţia cu numărul 105, şi se prefigurează un nou succes al britanicilor. Geraint Thomas şi Chris Froome, ambii de la Sky Team, se află pe primele două locuri, în această ordine, fiind departajaţi de un minut şi 39 de secunde. Dar, pe principiul doi se bat şi al treilea câştigă, s-ar putea să asistăm la o răsturnare de situaţie, iar olandezul Tom Dumoulin, al treilea  în clasamentul general provizoriu, să profite. N-ar fi chiar imposibilă victoria batavului, dacă avem în vedere că rutierul de la Team Sunweb se află la numai un minut şi 50 de secunde de Thomas, respectiv la 11 secunde de Froome. Rămâne de văzut cum vor gestiona cei de la Sky oportunitatea pe care au şi avantajul. Gurile rele spun că Thomas îi va ceda terenul lui Froome la timpul potrivit, oferindu-i celui din urmă şansa de a câştiga Turul Franţei pentru a cincea oară, devenind astfel al cincelea rutier din istorie cu această performanţă, după Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Miguel Indurain. Sesizaţi că nu l-am inclus în acest cerc select şi pe americanul Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al „Marii Bucle”, însă yankeul a fost deposedat de aceste titluri după scandalul de dopaj. Azi este programată a doua pauză din actuala ediţie, după cea de la Annecy. Caravana poposeşte la Carcassonne, înainte de a lua cu asalt Pirineii. Trei din ultimele şase etape ale Turului vor avea loc în munţi. Mâine se pleacă spre Bagneres de Luchon, adică spre sud-vestul Franţei. Etapa a 16-a propune 218 kilometri, două căţărări de categoria a 4-a, una de categoria a 2-a şi două de categoria 1 (Col de Mente / 1349 metri şi Col de Portillon / 1292 metri). La prima căţărare de categoria 1, rutierii se vor afla la doar 1 kilometru de celebra staţiune de ski Mourtis. Căţărarea Col de Mente a fost introdusă în Turul Franţei pentru prima dată în 1966. Ca fapt divers, un singur ciclist care a câştigat Turul Franţei s-a impus pe această căţărare şi este vorba de Bernard Hinault. A doua căţărare de categoria 1, Col de Portillon, se află la graniţa dintre Franţa şi Spania. Această căţărare a fost introdusă în Turul Franţei pentru prima dată în 1957.

 

Casetă Raster

Din istoria „Marii Bucle”

Oscar Pereiro

În 2006, la cea de-a 93-a ediţie a Turului Franţei, victoria i-a revenit americanul Floyd Landis, însă UCI i-a retras victoria din cauza utilizării substanţelor dopante, iar învingător a fost declarat spaniolul Oscar Pereiro. Supus unui test antidoping la finalul etapei a 17-a, Landis a fost depistat pozitiv. A contestat rezultatul, dar ulterior, în 2007, Curtea de Arbitraj Sportiv l-a găsit vinovat. Pentru prima dată, caravana cicliştilor a trecut prin Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania şi Spania. Pentru prima dată din 1999, Turul nu a cuprins şi o etapă de contratimp pe echipe. Printre marii absenţi de la start s-au aflat Jan Ullrich, Alberto Contador, Francisco Mancebo şi Ivan Basso, acuzaţi de dopaj.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.