Chitara – din copilărie la performanță

După încheierea primei ediții a Transilvania Youth Guitar Competition, echipa de organizare, formată din tinerii chitariști Mădălin Nedelcu, Réka Prózsa și Andrei Tcaciuc, a povestit, într-un interviu acordat cotidianului Făclia, despre impresiile primei ediții, perspectivele de viitor și farmecul chitarei clasice indiferent de vârstă.

Cum a apărut ideea acestui concurs de chitară clasică?

Mădălin Nedelcu: În perioada Crăciunului, am venit cu ideea unei competiții, pe care să o facem noi. Fiind trei tineri profesori care nu au o organizație a lor, am apelat la cel care ne-a fost tuturor profesor, Constantin Andrei, președintele Asociației de Chitară Transilvania, și a zis vă găzduim noi cu Asociația”, apoi am vorbit la Școala Populară de Arte, eu sunt profesor și aici, cu managerul Cătălin Ioan Nistor, și el ne-a ajutat, ne-a oferit locația evenimentului. Așa a luat naștere. Apoi am ales juriul, am avut discuții cu fiecare în parte.

Era un eveniment venit așa, de nicăieri, deodată apărea un concurs în țară, numai pe chitară clasică, oarecum nișat dar pentru toți chitariștii, am avut emoții dacă va veni lumea sau nu.

Ce provocări ați întâmpinat în organizarea competiției?

Mădălin Nedelcu: Personal, eu vorbesc și din postura de secretar al Transilvania International Guitar Festival (TIGF), am avut emoții în privința formatului fizic, pentru că știam, s-a terminat pandemia, dar avem și un război la graniță și lumea nu e împăcată cu idea de a călători așa mult, cu atât mai mult participanți din afara țării, pe care nu i-am inclus la acest concurs. Cred că cea mai mare emoție asta a fost, nu ne așteptam să avem atât de mulți copii. De obicei, numărul lor creștea când era online, trimiteau o filmare și le era mai ușor. Cel mai greu punct de pe listă a fost să facem totul fizic și să revenim oarecum la normalitate.

Vă gândiți, poate, la un format hibrid al concursului pe viitor?

Réka Prózsa: Nu neapărat. Sunt foarte multe concursuri online. Cele mai multe sunt online și tocmai de aceea am decis să organizăm unul fizic, aici, în Cluj.

Luați în calcul și participanți străini la edițiile următoare?

Mădălin Nedelcu: Ne gândim, știm că sunt colegi în afara țării care au foarte mulți elevi mici cărora ne adresăm, printre alții.

Cum ați resimțit implicarea concurenților, repertoriul ales, evoluția, dedicarea, curiozitatea?

Réka Prózsa: Eu am observat că aveau foarte mari emoții, copiii, fiindcă s-au obișnuit să cânte acasă, la mici recitaluri, eventual în fața camerei. Și la elevii mei am observat acest lucru. Dar cumva au reușit să-și controleze emoțiile și au învățat din această experiență, de a fi față în față cu juriul. Trebuie să se obișnuiască cu asta, pentru că asta e normalitatea, să-i ducem în fața publicului, să cânte în fața publicului, să-și gestioneze emoțiile.

Mădălin Nedelcu: Concurenții s-au mobilizat mai bine față de alte concursuri online pentru că știau că au doar o singură șansă. I-am văzut foarte implicați. Împreună cu colegul Andrei Tcaciuc ne-am văzut cu toții, i-am ascultat înainte, am făcut și puțin schimb de experiență de la o clasă la alta cu elevii noștri, să-i pregătim pentru competiție. Dar mie mi se pare că au fost pregătiți, că au trecut foarte ușor de la online înapoi la fizic, ceea ce mă bucură foarte mult. Și ei și părinții cred că așteptau, am primit feedback-uri pozitive din toate părțile, din toată țara.

Réka Prózsa: Și e important să se vadă și ei între ei, să se asculte, pe aceeași categorie, ce concurență este, ce nivel. În online nu prea se ascultă.

Mădălin Nedelcu: Spre finalul zilei, i-am văzut că deja se cunoșteau, copii din orașe diferite vorbeau, și asta am reușit să punctăm, partea de socializare, care lipsește la competiția online.

Andrei Tcaciuc: Legat de competiția fizică, am observat la elevii mei, care sunt în anul I de studiu, au câteva luni de când studiază chitara, au venit doar să asculte, să vadă despre ce e e vorba, a fost o implicare foarte bună. Probabil în online nu ar fi ascultat la fel. Și-au și susținut o parte din colegi.

Cu ce speranțe priviți spre ediția următoare?

Réka Prózsa: Să fie cel puțin așa de bine ca acum, cel puțin la același nivel, dar să sperăm că vor veni și mai mulți concurenți, poate și din alte țări.

Va rămâne organizarea pe categorii de vârstă?

Mădălin Nedelcu: Aici încă mai avem discuții în echipă, în sensul în care pentru cei mari s-ar putea să schimbăm formula de regulament, de secțiuni, tocmai dacă ne vom deschide și spre internațional, atunci va trebui să ne reorganizăm puțin, măcar la nivelul celor mari. Cei mici vor rămâne din an în an, est concursul celor mici, pe care, exact ca o pepinieră, trebuie să-i încurajeze să vină spre alte festivaluri mai mari cum e TIGF sau altele, și în țară dar și în afară.

Bănuiesc că aveți așteptări frumoase de la concurenți în ce privește anul artistic 2023.

Mădălin Nedelcu: Este clar că avem speranțe. Până la finalul anului școlar, în iunie, vor mai fi vreo două-trei concursuri la care vom putea merge, ne-a invitat colegul nostru Cristian Niculaș de la Zalău, care a fost în juriu, la concursul Viva la Musica. La fel, la Sighet va mai fi un concurs, pe mai multe secțiuni, unde ne-a invitat colegul nostru Rafail Fenici. În iunie, inclusiv Școala Populară va mai organiza un concurs pentru mai multe instrumente, la care deja domnul director ne-a lansat invitația. Așadar, noi sperăm ca tinerii să aibă o activitate plină anul acesta, pentru că asta a lipsit în doi-trei ani de pandemie.

Sunt foarte mulți, în Cluj cel puțin, care fac chitară clasică în particular dar nu au unde să se afirme. Dacă nu se face o serbare sau un mic spectacol la nivelul acelei școli, nu prea au unde să se afirme. Acesta a fost un alt punct de care ne-am legat noi atunci când am gândit această competiție.

De la ce vârstă este cel mai bine să înceapă un copil să studieze chitara clasică?

Réka Prózsa: Eu aș zice că pe la 7 ani. Am avut elevi și de 5 ani, erau foarte mici, nu aveau răbdarea suficientă. Desigur, se poate începe și la 15 ani, dar trebuie recuperat, e mult de studiat după aceea. Dacă începem la 7 ani, se obișnuiește cu programul de a studia câte puțin în fiecare zi și atunci lucrurile decurg mult mai ușor.

Care sunt primele piese cu care este recomandat să înceapă?

Réka Prózsa: Erau piese foarte ușoare, pe corzi libere, fără să folosească mâna stângă. După aceeaa începeam să mai punem câte un La, câte un Do, câte o notă și tot așa. Treptat și cu multă răbdare și studiu.

Mădălin Nedelcu: Sunt printre elevii mei participanți la acest concurs care au cântat chiar din primele piese pe care le făcuse eu când am început chitara.

Réka Prózsa: Cerința e foarte mare pentru chitara clasică. Și la Școala de Muzică și la Liceul de Muzică, dar și în particular.

Cât de încărcat este programul unui profesor de chitară clasică?

Mădălin Nedelcu: Eu cred că acum ați deschis Cutia Pandorei. În sensul că, dacă mai predăm și la alte școli, deja nu mai există timp liber, iar peste dacă mai vine și o competiție pe care o organizezi de la zero, poți să spui că viața ta, în orice minut al zilei, înseamnă chitară.

Cum v-ați apropiat voi personal de acest instrument?

Réka Prózsa: La mine a fost foarte interesant. Am avut un vecin, care acum este profesor la Academia de Muzică și care făcea vioară. Eu inițial am vrut vioară, auzisem cum sună, mi s-a părut frumos. Aveam șase ani, mi-a dat vioara în mână, am început să scârțâi și mama a zis Nu, în niciun caz. După ce am început clasa întâi, n-am fost la liceu de muzică, am fost la o prietenă acasă, am văzut cum cânta tatăl ei la chitară și am zis dacă nu vioară, atunci chitară.

Mădălin Nedelcu: La mine a fost invers. Eu, în 2008 când am început, a mers la Liceul de arte din Brăila și erau locuri numai la chitară. Eu venisem pentru pian. Eu astăzi trebuia să fiu pianist. La început am urât chitara, în primul an mai chiuleam de pe la ore, iar din al doilea an, o întorsătură de 180 de grade, deja participam la concursuri și voiam să învăț cât mai mult. Tot așa am mers de atunci încolo și acum mă gândesc la un doctorat tot pe domeniul chitarei clasice.

Andrei Tcaciuc: Eu am început la 11 ani. Am vrut să studiez chitara electrică, dar am nimerit la un profesor de chitară clasică. Nu prea mi-a plăcut în primul an, dar după cam un semestru jumătate de studiat, am fost la olimpiadă, am mai fost la concursuri, am văzut că încep să iau premii, am văzut că sună bine și mi-am zi că mai încerc dacă merge tot așa. Încet-încet, a început să-mi placă tot mai mult și asta am ajuns să fac și să predau.

Réka Prózsa: În anul 2003, când am început eu, eram foarte puțini la chitară, în Cluj. Îmi amintesc că, atunci când am terminat Școala de muzică Augustin Bena, eram singura din acea școală. Mai erau din liceu câțiva, eram cam 5 în tot orașul. Acum sunt foarte mulți, chitara a devenit din ce în ce mai populară.

Mădălin Nedelcu: Și când creezi genul acesta de branduri, cum avem noi #transilvaniaguitar, eveniment organizat tot de Asociație (n.red. de Chitară Transilvania), e mult mai catchy pentru tineri, e mult mai atrăgător să facă parte din evenimente de genul acesta. Fie că interpretează la chitară, fie că sunt implicați în calitate de voluntari. Am avut șase voluntari cărora le mulțumesc foarte mult pentru ajutor, e un punct destul de important în orice concurs. Dacă nu ai voluntari, nu prea ai ce face, sunt lucruri imposibile pentru trei oameni, ca în cazul nostru.

Cum a fost întâlnirea cu lutierul spaniol la prima ediție a Transilvania Youth Guitar Competition?

Mădălin Nedelcu: A fost tot așa o conjunctură. Numai la festivaluri mari vezi așa ceva, să fie și un lutier de față, să expună ceva. Am vorbit cu colegul nostru de la Sigismund Toduță, Florian Babțan-Varga, care se cunoștea cu acest lutier, Eduardo Alferez, înțeleg că el s-a stabilit de ceva vreme în Bistrița, de acolo a venit. Voia de mult să-și expună munca la Cluj dar nu a găsit până acum un eveniment potrivit.

Copiii au avut ocazia să vadă ce înseamnă o chitară de ordinul miilor de euro, într-o muncă de artizanat. E important atât pentru copii, cât și pentru părinți și profesori, să vadă că există și acest nivel. Eduardo Alferez a expus un model, iar copiii, și mici, și mari s-au bucurat de ceea ce au văzut, că au putut să încerce chitara.

Mulțumiri

La final de ediție…Echipa de organizare a Transilvania Youth Guitar Competition dorește să le mulțumească celor peste 60 de participanți, precum și profesorilor și părinților care îi susțin. Mulțumiri sunt adresate și Asociației de Chitară Transilvania și conducerii Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, de asemenea și celor 14 membri ai juriului, veniți din diferite colțuri ale țării. Organizatorii mulțumesc lutierului invitat, responsabilului de design, voluntarilor, sponsorilor și partenerilor media ai evenimentului.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut