China nu ar putea să depăşească SUA în acest secol

The Daily Telegraph

Îndoielile că economia Chinei ar putea-o depăşi pe cea a SUA şi deveni cea mai mare economie din lume în acest secol s-au intensificat, pe fondul avertismentelor că miracolul de 30 de ani al acestei ţări se apropie de epuizare. Spre exemplu, cel mai înalt turn din lume ar fi trebuit să fie construit pînă acum. Oficialii au declarat anul trecut că edificiul impresionant, de 220 de etaje, va fi ridicat în trei luni în oraşul Changsha, cu termen limită în luna martie, detronînd astfel Burj Khalifa din Dubai. Termenul limită a venit şi a trecut, dar terenul viran pe care urma să se construiască turnul a rămas neatins, iar în prezent proiectul, care viza construcţia acestuia din blocuri prefabricate, ar putea să nu mai fie niciodată aprobat. Pînă şi China îşi cunoaşte limitele.

De altfel, premierul Li Keqiang a solicitat Consiliului de Stat să ţină sub control excesele regiunilor, într-un context în care, aşa cum explica şi un oficial de rang înalt, finanţele publice locale “au scăpat de sub control”. Li intenţionează să reducă creşterea economică a Chinei la o limită de viteză în condiţii de siguranţă de 7 procente anul viitor şi să ţină sub control investiţiile agresive, reprezentînd încă recordul mondial de 49 de procente din PIB.

De altfel, potrivit Consiliului de cercetare a dezvoltării din China (DRC), creşterea economică este aşteptată să scadă la 6 procente pînă în 2020. Cu toate aceste, scăderea ar putea fi mult mai mică. Potrivit organizaţiei americane Conference Board, scăderea creşterii economice a Chinei ar fi în medie de 3,7 procente în perioada 2019-2025, pe măsură ce criza îmbătrînirii populaţiei va lovi ţara.

Producţia Chinei este 75 de procente din nivelurile celei din SUA, pe baza parităţii puterii de cumpărare (PPC), însă, chiar şi după acestă măsură, depăşirea pe care ar fi în stare să o realizeze China pare mai puţin sigură.

Un punct de vedere care prinde contur în rîndurile elitei susţine că, deşi accidentul bancar din 2008 a fost un şoc pentru Statele Unite, el nu a constituit o lovitură devastatoare şi pentru întreprinderile creative ale Americii. El a fost însă o lovitură paralizantă în Europa şi o lovitură mult mai subtilă pentru China, din mai multe puncte de vedere.

Premierul Li luptă în prezent împotriva celor din Biroul Politic, care se amăgesc cu ideea că criza Lehman validează controlul de sus în jos practicat de China. Anul trecut, premierul şi-a exprimat acordul faţă de un raport comun al DRC şi al Băncii Mondiale, cu privire la pericolele “capcanei veniturilor medii”. Zeci de state din America Latină, Asia şi Orientul Mijlociu au atins un plafon invizibil în ultimii cincizeci de ani, prinse în această capcană, cu venituri pe cap de locuitor cu mult în urma altor state excepţie, cum ar fi, Japonia, Coreea şi Taiwan. Or, capcana este norma.

Raportul a avertizat că miracolul de 30 de ani al Chinei se apropie de epuizare. “Fructul prea copt”, rezultat al unei industrializări conduse de stat şi al dependenţei de exporturi ieftine, a fost deja cules. Stagnarea ameninţă China, dacă Beijingul nu decide să îmbrăţişeze piaţa liberă şi nu relaxează controalele sufocante asupra economiei.

De altfel, forţa de muncă a Chinei a început să se contracteze în cifre absolute anul trecut, în scădere cu 3,5 milioane de persoane, iar Fondul Monetar Internaţional a anunţat că aceasta va înregistra un declin “abrupt” mult mai devreme decît se credea.