China – cheia frînării unui posibil război în Peninsula Coreea

Provocarea afişată constant de regimul nord-coreean al lui Kim Jong Un a suscitat în ultimele luni o respingere tot mai mare din partea Chinei, puterea care timp de decenii a fost singurul sprijin al “ţării sihastre” pe scena internaţională. China nu s-a opus prin veto ultimelor sancţiuni aprobate de ONU, a ratificat condamnările internaţionale şi a ridicat tonul în faţa provocărilor tot mai exagerate ale vecinului său incomod. Totuşi, Beijingul refuză să-şi lase în voia sorţii aliatul tradiţionalul, cu care a încheiat un tratat prin care se angajează să intervină în apărarea teritoriului său, dacă este atacat, pact similar celui convenit de SUA cu Coreea de Sud sau Japonia, la vremea respectivă.

În faţa acestei camaraderii istorice, numeroşi experţi chinezi, unii dintre ei avînd legătură cu puterea, insistă că Beijingul trebuie să-şi modifice politica pentru a-l aduce la ordine pe Kim Jong Un, care refuză să îmbrăţişeze “calea Chinei”, şi a-l determina să caute dezvoltarea economică în interiorul sistemului partidului unic. Unora dintre ei li s-a interzis chiar să-şi exprime opiniile, mai ales presei străine. Potrivit lui Li Chao, decanul Centrului de Studii Coreene din Liaoning, există o dezbatere internă în noua echipă a diplomaţiei chineze. Se discută astfel poziţia pe care ar trebui să o adopte guvernului lui o Xi Jinping în faţa “fratelui mai mic” şi războinic. Poziţia Beijingului este fermă: ambele părţi să reducă tensiunea cît mai repede pentru a normaliza situaţia în regiune.

Totuşi, în partidul comunist şi în armată par să existe două puncte de vedere opuse. Sînt voci care cer ca Beijingul să contribuie la frînarea lui Kim Jong Un, prin presiune diplomatică şi economică. China are la îndemînă mijloacele necesare: Beijingul este singura sa legătură cu exteriorul, iar regimul nord-coreean s-ar prăbuşi dacă nu ar mai primi petrol, alimente şi produse de bază din China. Împotriva acestei poziţii “revizioniste” se manifestă “ulii” mai ales din armată. Pentru ei, Coreea de Nord rămîne singurul prieten pe care îl au în acest mediu “ostil” – o regiune marcată de prezenţa după cel de-al doilea război mondial a celei de-a Şaptea Flote, cu ţări aliate tradiţional SUA, precum Coreea de Sud şi Filipine, în timp ce altele, precum Vietnam sau India, sînt reticente în faţa expansiunii chineze.

Ideea unei Corei unificate sub umbrela Sudului nu este deloc pe placul Beijingului, de vreme de SUA au o influenţă semnificativă asupra Seulului, dar şi mii de soldaţi şi o flotă considerabilă. Existenţa acestor două poziţii divergente în China a putea explica ştirile contradictorii venite în ultimele zile de la frontiera cu Nordul. Unele informaţii asigură că armata chineză şi-a sporit prezenţa în zonă, ca măsură de precauţie faţă de declanşarea unei crize neaşteptate şi ca răspuns la manevrele militare comune americano-sud-coreene. Mobilizarea de efective în apropierea frontierei (în regiunile nord-orientale Jilin şi Liaoning) ar fi început la jumătatea lunii martie şi ar include aviaţia, artileria, infanteria, precum şi exerciţii navale în Marea Galbenă. Un raport al serviciilor secrete americane informează că unităţile desfăşurate au fost plasate în “Alertă Unu”, cel mai înalt grad al tensiunii. Pare totuşi mai mult o reacţie protocolară, decît o adevărată concentrare de trupe.