China avertizează SUA că Taiwan este o „linie roşie”

Guvernul chinez a avertizat vineri Statele Unite că Taiwanul reprezintă pentru Beijing „linia roşie inviolabilă”, după ce Washingtonul a aprobat posibila vânzare către Taiwan de piese de schimb şi echipamente de reparare pentru aeronave militare în valoare totală de 330 de milioane de dolari, informează EFE.

Această posibilă vânzare „încalcă grav suveranitatea şi interesele de securitate ale Chinei; încalcă grav dreptul internaţional şi transmite un semnal extrem de negativ forţelor independentiste din Taiwan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, într-o conferinţă de presă.

Lin a subliniat că problema Taiwanului „este fundamentală pentru interesele Chinei şi constituie prima linie roşie inviolabilă în relaţiile dintre cele două ţări”.

„Facem apel la Statele Unite să implementeze angajamentele asumate de liderii lor cu privire la problemele legate de Taiwan”, a adăugat el, solicitând totodată Washingtonului să „nu mai tolereze şi să nu mai sprijine urmărirea independenţei prin vânzarea de arme”.

„China va lua toate măsurile necesare pentru a-şi apăra ferm suveranitatea naţională, securitatea şi integritatea teritorială”, a avertizat purtătorul de cuvânt.

Autorităţile de la Beijing consideră Taiwanul o „parte inalienabilă” a teritoriului chinez şi nu au exclus utilizarea forţei pentru a realiza „reunificarea” insulei cu continentul, unul dintre obiectivele pe termen lung stabilite de preşedintele Xi Jinping după preluarea puterii în 2012.

l acestuia. Statele Unite sunt obligate prin lege să ofere Taiwanului mijloacele de a se apăra.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.