Chiar mai vreți să luați credite bancare?

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 5,20% pe an, de la 5,16% cât a fost joi, și de la 5,01% pe an, cât a fost la începutul acestei săptămâni.

Conform datelor furnizate de Banca Naţională a României, un nivel mai mare al ROBOR la 3 luni a fost înregistrat în 1 aprilie 2013, când acesta s-a situat la 5,23% pe an. La începutul lui 2020, indicele era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la pragul de 5,31% pe an, de la 5,28% joi, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 5,39% pe an, de la 5,36% pe an anterior.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) a ajuns la 1,86% pe an, de la 1,17% cât era în urmă cu trei luni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut