CFR-iștii, la doar 10 zile pînă la primul meci oficial

Luni a fost prima zi din acest an în care jucătorii antrenați acum de Eduard Iordănescu și-au reluat antrenamentele înaintea celei de-a doua părți a scampionatului, ceferiștii beneficiind de două zile suplimentare de vacanță față de principalele contracandidate la titlu, FCSB și Universitatea Craiova, care și-au reluat pregătirile încă din a doua zi a acestui an.

Surpriza primului antrenament din 2021 a fost prezența la reunirea lotului a francezului Billel Omrani, care a refuzat să-și prelungească contractul cu gruparea feroviară și a fost trecut pe lista de transferuri a clubului. În acest moment, Eduard Iordănescu are la dispoziție un lot format din 30 de jucători, însă unii dintre aceștia fie nu au confirmat până acum, fie sunt accidentați, fie sunt pe picior de plecare. Pe lista celor care s-ar putea despărți de clujeni s-a adăugat și numele lui Damian Djokovic, pentru care arabii de la Al Dhafra (Emiratele Arabe Unite), au făcut o ofertă de 700.000 de euro. Mijlocașul croat, care anterior a mai fost curtat și de alte grupări, inclusiv de Gaziantep, echipă antrenată de tumultosul Marius Șumudică, ar urma să încaseze la clubul din Emirate un salariu anual de un milion de euro.

Damjan Djokovic (30 de ani), care evoluează în Gruia din 2017, are în palmares trei titluri de campion al României cu CFR Cluj, echipă pentru care a evoluat în 150 de meciuri, a marcat 13 goluri și a furnizat 15 pase decisive. Și în acest sezon, Djokovic a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei, fiind utilizat în 23 de meciuri. Conform transfermarkt.com, cota sa de piață este de 1,6 milioane de euro, mult peste oferta celor de la Al Dhafra.

Încă sunt 30

În acest moment, lotul camipoanei en-titre a României arată (încă) astfel:

Portari: Cristian Bălgrădean, Gregorz Sandomierski, Otto Hindrich, Ionuț Rus.

Fundași: Mateo Susic, Yam Ben Youssef, Cristian Manea, Iasmin Latovlevici, Mike Cestor, Mario Camora, Denis Ciobotariu, Paulo Vinicius, Andrei Burcă.

Mijlocași: William Soarec, Andrei Joca, Cătălin Itu, Michael Pereira, Damian Djokovic, Luis Aurelio, Alexandru Chipciu, Ovidiu Hoban, Ciprian Deac, Adrian Păun, Raul Haiduc, Valentin Costache.
Atacanți: Billel Omrani, Nicolae Carnat, Gabriiel Debeljuh, Jakub Vojtus, Mario Rondon.
Jucători împrumutați: Sebastian Mailat (FC Voluntari), Rareș Ispas (CSM Reșița), Alexandru Ioniță (Astra Giurgiu), Cătălin Golofca (Sepsi OSK), Mihai Butean (Gaz Metan Mediaș), Alin Fica (Rapid), Claudiu Petrila (Sepsi OSK).

Rămâne de văzut cu ce lot va aborda CFR-ul a doua parte a campionatului, având în vedere că sunt vehiculate transferuri de jucători (cel mai notabil fiind al lui Damian Djokovic), că echipa tehnică se confruntă cu accidentări (cum sunt cele ale lui Cestor sau Latovlevici), dar și că unii dintre componenți au ”prins” puține minute în mandatul lui Dan Petrescu (Haiduc sau Carnat fiind doar doi dintre jucătorii aflați în această situație).

 

Omrani – situație incertă

Deși a refuzat prelungirea contractului scadent la finalul sezonului, iar informațiile venite dinspre club vizau trecerea sa la echipa a doua a ceferiștilor, Billel Omrani a fost prezent la reunirea lotului. Francezul a intrat de mult într-un declin accentuat de forma, ajungând din titular cert o prezență constantă pe banca de rezerve (sau nici măcar).

Până acum, Omrani a câștigat cu CFR Cluj 3 titluri de campion (sezoanele 2017 – 2018, 2018 – 2019 și 2019 – 2020) și o Supercupă a României (sezonul 2018 – 2019).

 

Programul etapei a 16-a

A doua parte a campionatului începe cu etapa a 16-a, care se va derula pe parcursul a 4 zile, în fiecare dintre acestea urmând să se desfășoare câte două meciuri. CFR Cluj va juca oficial pentru prima dată în acest an, joi, 14 decembrie, acasă, cu Academica Clinceni.
Marţi, 12 ianuarie:

* ora 17: Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari

* ora 19,45: Universitatea Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe

Miercuri, 13 ianuarie:

* ora 17: Chindia Târgovişte – Poli Iaşi
* ora 19: FC Hermannstadt – Dinamo

Joi, 14 ianuarie

* ora 17: FC Botoşani – FC Argeş
* ora 20: CFR Cluj – Academica Clinceni

Vineri, 15 ianuarie

* ora 17: UTA – Viitorul Constanţa
* ora 20: FCSB – Astra Giurgiu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut