CFR Cluj s-a despărțit de Kevin Boli

Ceea ce am anunțat zilele trecute se confirmă, iar fundaşul francez Kevin Boli (29 ani) a rupt colaborarea cu CFR Cluj și a preferat varianta unui transfer în liga a 2-a din Turcia, la gruparea Samsunspor, pe la care au trecut de-a lungul timpului mai mulți fotbaliști români: Daniel Timofte, Marius Cheregi, Silvian Dobre, Constantin Luca, Bogdan Stelea, Giani Kiriţă, Ovidiu Hanganu, iar Gheorghe Mulţescu a antrenat echipa în două rânduri. Mutarea a fost oficializată de clubul turc, însă clubul nu a oferit detalii despre suma de transfer sau durata contractului. Boli a făcut primii paşi în fotbal la Lens, după care şi-a continuat cariera la Sedan, Mouscron-Peruwelz, în 2015 semnând pentru FC Viitorul Constanţa. CFR Cluj l-a transferat în 2017, dar un an mai târziu era cedat în China, la Guizhou Hengfeng, de unde a revenit la formaţia din Gruia anul trecut. Kevin Boli este fiul fostului internaţional ivorian Roger Boli şi nepotul fostului mare fotbalist francez Basile Boli. El are doi fraţi fotbalişti, Yohan Boli (Al-Rayyan/Qatar) şi Charles Boli (Lens), fiind văr cu Yannick Boli (Ratchaburi Mitr Phol/Thailanda).

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.